Patru copii, trei cu vârste până în 10 ani și unul de circa 11 – 12 ani, locuiesc la marginea localității Rasova, în câmp, într-un vagon unde nu au căldură, nici curent electric și nici apă. Oamenii din zonă au sesizat Primăria, ulterior contactând și redacția Focus Press. Primarul Mihalache Neamțu ne-a declarat că situația este atent monitorizată.
„Numele meu este Daniel T., doresc să vă aduc la cunoștință, în comuna Rasova, la marginea satului, de pe strada Crizantemei, se află o familie care trăiește într-un vagon, fără apă, lumină, căldură și alte condiții. În grija acestora sunt patru copii minori, cel mai mare nu cred că are mai mult de 11 ani, iar condițiile din acel vagon sunt de neacceptat pentru un trai al acestor copii, temperatura de afară este scăzută și vine și iarna, iar copiii din acel vagon sunt ținuți în frig, fără hrană, sunt ținuți în condiții greu de privit, nu mai spun de acceptat.
Vă rog să luați măsuri și să oferiți sprijin acelor copii care sunt ținuți în acel vagon.
Am încredere că situația acestor copii se va rezolva și nu vor mai suferi stând în câmp într-un vagon“, este mesajul unui locuitor din Rasova către Primărie.
În plus, oamenii susțin că părinții, adică Daniela Cosor și soțul ei, sunt consumatori de băuturi alcoolice și scandalagii, copiii stând mai mult singuri, înfometați, în frig.
L-am contactat pe primar, care ne-a spus că situația este cunoscută și monitorizată atent.
„Din ce știu, se duce frecvent fata de la Asistență Socială și de îngrijit, îi îngrijesc. Se duc la grădiniță, la școală… Ei au stat într-o casă, dar pe unde au stat cu chirie au făcut numai ravagii. Au spart tot. Acolo unde sunt acum e un loc al lui taică-su, pe care nu l-au revendicat de ani de zile. M-am zbătut și le-am dat locul acela, au adus un vagon și au zis că o să-și facă o cameră, două acolo. Noi i-am tot ajutat, dar ce să le facem dacă ei sunt așa cum sunt? Deocamdată, nu au fost probleme. Fata de la Asistență Socială va merge și zilele acestea și vedem ce e de făcut“, a declarat, pentru Focus Press, Mihalache Neamțu, primarul din Rasova.
Ulterior, edilul-șef ne-a spus că angajații respectivi au mers, din nou, la copii și au transmis următorul mesaj: „Familia I. se află în atenția Primăriei Rasova de aproximativ trei ani. În ceea ce privește situația locativă, aceștia nu beneficiază de un spațiu adaptat nevoilor lor, ținând cont de faptul că au trei copii minori (acest lucru se datorează și faptului că aceștia nu se îngrijesc de imobilele unde au locuit anterior cu chirie). Monitorizăm cu o deosebită atenție situația familiei I., copii au o stare de sănătate generală bună, frecventează cursurile Școlii Gimnaziale Rasova și au acces la hrană zilnic“.
Liliana BELCIUG



























