Revenim cu rubrica “Ce vin bem?”, în cadrul căreia vă vom prezenta, cu ajutorul specialiștilor în domeniu, povești ale unor vinuri – originea lor, arome și texturi, detalii despre podgorii. Este o rubrică de educație în sensul bunului gust, cu detalii inedite, cu sfaturi despre cum se bea un vin, cât de bun este (curat), cu ce mâncăruri se “asortează” la o masă cu diverse sortimente și chiar ce pahare sunt recomandate.
Diana Slav este somelier cu patalama, prima din Dobrogea, cu numeroase cursuri la activ în acest domeniu, și ghid turistic. În cadrul ediției de azi a rubricii, Diana Slav ne-a introdus în lumea vinurilor spumante, având ca exemplu pe masa “de lucru” chiar o șampanie, un Moet brut.
“Pe lângă faptul că este bun la sărbători sau aniversări, cum îl știm noi – de sărbători fiindcă tot se apropie sezonul – , el este un foarte bun digestiv și pregătește foarte bine bolta palatină. Sau, uite, poate că am fost în vacanță în Italia și am comandat prosecco la micul dejun. (…) Ce se întâmplă? Aceste bule – și este diferență între vin spumant și vin spumos (…) – îți dau o digestie foarte bună. Așadar, e bine să începem o masă cu el, pentru că ajută enzimele din stomac să digere. Întâmplător, de data aceasta avem la prezentare chiar o șampanie – numele vine de la regiunea Champagne (…)”, a explicat Diana Slav.
Întrebată dacă putem începe la masă cu o șampanie, iar apoi putem continua cu un vin, răspunsul a fost “da”, atâta timp cât ne menținem linia – vin, nu alte băuturi ca de exemplu țuică, pentru că atunci există șanse mari să nu ne mai simțim, la un moment dat, atât de bine. Un alt pont: beți multă apă dacă aveți o seară cu băuturi alcoolice din belșug!
În continuare, Diana Slav a explicat ce indică eticheta spumantului – elemente foarte interesante și importante, despre care puteți afla urmărind materailul VIDEO atașat -, pentru ca mai apoi discuția să ajungă la mâncare și pahare. La ce se “asortează” spumantul și din ce pahar îl bem? Ei bine… surpriză!
“În cazul spumantelor, șampaniilor sau metoda de proseco, în general știu că se folosește acel pahar model flută (flute). Acela este frumos din punct de vedere vizual, pentru că urcă frumos bulele, dar din punct de vedere al aromelor nu lasă spațiu să scoată în evidență aromele. (…) Și-atunci, dacă avem două tipuri de pahare, cele de vin alb și cele un pic mai mari, pentru vin roșu, cele de vin alb sunt excelente pentru spumant. Și noi, în cadrul competițiilor, în juriu, le folosim tot pe cele de vin alb”, spune Diana Slav.
“Spuneam că este un digestiv, un bun starter, și-atunci se potrivește foarte bine cu brânzeturile, cu salatele de la deschideri, poate și cu pui, pește, anumite rețete; anumite rețete de paste. Dacă avem paste cu sos roșu, deja putem trece la următorul vin. Dacă ești pasionat de spumante, ca mine, poți să mergi cu el până la desert. Șampania, știm, se potrivește foarte bine cu desertul”, a conchis Diana Slav.
Discuția integrală – în materialul VIDEO atașat!
Alexandra CUCU


























