Deputatul Stelian Ion deschide lista de candidaţi ai USR-PLUS din Constanța pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie, a.c,. Acesta a votat împreună cu familia sa în jurul orelor 10.00 la Liceul Energetic din municipiu.
Stelian Ion consideră că alegerile parlamentare sunt extrem de importante pentru că se va forma un nou Guvern care trebuie să fiu unul vigilent. Pe această cale, deputatul a precizat că fiecare cetățean trebuie să iasă la vot pentru a-și spune cuvântul.
„Este o perioadă de răscruce. Putem să o luăm pe un drum al modernizării rapide sau putem să continuăm în ritmul acela pe care îl știm de 30 de ani. Noi avem mari speranțe. De la vârsta de 18 ani am fost de fiecare dată la vot nu am ratat nici o ocazie să îmi spun cuvântul, cu privire la ceea ce se întâmplă cu viața mea și acesta este și mesajul pe care vreau să îl transmit astăzi. Cred că nu putem lăsa la voia întâmplării aceste lucruri și trebuie să conștientizăm cu toții că fiecare vot contează. Acesta este un rând de alegeri foarte foarte importante, alegerile parlamentare. Se va decide Parlamentul, majoritatea, se va forma un nou Guvern și toate deciziile importante, mai ales în perioada asta tumultoasă, se vor lua aici, deci noul guvern trebuie să fie vigilent”, a declarat Stelian Ion la ieșirea de la urne.