Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită (USR) pentru funcția de primar al Municipiului Constanța a vorbit joi, 6 iunie a.c., despre proiectele sale pentru dezvoltarea orașului. Declarațiile de presă au avut loc în fața primăriei.
Totodată, a lansat din nou, invitația de participare la eveniment către primarul Vergil Chițac, care, la fel, nu s-a prezentat.
Video:
„Poate că, fiind mai aproape de locul în care ar trebui să-și desfășoare activitatea, primarul în funcție își va face timp, măcar 10 minute, să coboare și să participe la o dezbatere civilizată în care, spre exemplu, ar putea să le explice constănțenilor de ce încearcă să mușamalizeze decizia Inspectoratului de Stat în Construcții de oprire a lucrărilor ilegale de pe plaja Caelia. Suntem foarte aproape de data de 9 iunie, când vom alege altceva pentru Constanța, când vom schimba ceva. Le mulțumesc constănțenilor cu care am vorbit în ultimii doi ani. Știm foarte bine problemele lor. Programul meu „Constanța contează” este efectuat împreună cu ei. Am vorbit cu toate comunitățile etnice, avem o multitudine de etnii aici, primăria trebuie să fie deschisă pentru toată lumea. Problema Constanței o reprezintă exodul tinerilor care pleacă din orașul nostru. Opt din zece ne-au spus ca vor să plece din Constanța. Trebuie să existe un parteneriat între primărie, universitate și mediul de afaceri. Este foarte important să privim către viitor„, a spus Stelian Ion.

L.M.
Comandat de Uniunea Salvați România- Filiala Constanta, Alianta Dreapta Unită USR-PMP-FORTA DREPTEI
Executat de FOCUSPRESS ONLINE SRL
CUI mandatar financiar: 21240009

























