Sâmbătă seară, 8 octombrie a.c., trei mașini au fost avariate, în zona Anda.
Autoturismele erau parcate pe trotuar și carosabil, în apropierea intersecției străzilor Ion Ursu și Prelungirea Caraiman.
Mașinile au fost lovite de un bărbat de 29 de ani, care urcase la volan deși nu avea permis.
Oamenii legii au intervenit aproape de miezul nopții, după ce au fost sesizați.
UPDATE. Sâmbătă, 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Caraiman, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. Totodată, din verificări a reieșit faptul că autoturismul condus de bărbat este proprietatea unei femei de 51 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
UPDATE. Polițiștii constănțenii au efectuat o razie sâmbătă noapte. Oamenii legii au observat un autoturism care circula haotic în trafic, așa că au pornit în urmărirea mașinii.
Șoferul nu a tras pe dreapta, ci a încercat să scape de polițiștii, iar în timpul urmăririi a lovit cele trei autoturisme parcate, dar și-a continuat deplasare.
Până la urmă, a părăsit mașina furată, un Volkswagen Jetta, într-o benzinărie dezafectată.
V.I.



























