Administrația locală din Constanța intenționează să schimbe înfățișarea zonei de la plaja Modern, foarte frecventată, de altfel, de constănțeni. Acea zonă a fost neglijată foarte mult timp, construcții ale unor beach-baruri schimbând cât de cât imaginea plajei, însă infrastructura lăsa de dorit.

Iată că, de dată recentă, a fost creionat un loc de joacă pentru copii și se montează mobilier urban pentru relaxare, stâlpi de iluminat, dar și o zonă dedicată iubitorilor de fitness.
Contactată de Focus Press, Adriana Deoancă, reprezentant al Primăriei Constanța ne-a declarat: ”La plaja Modern, primăria municipiului Constanța împreună cu un agent economic lucrează de o perioadă de timp la amenajarea unei zone de agrement. Sunt incluse zone de fitness locuri de joacă pentru copii dar și spațiu de relaxare pentru părinți sau pentru persoanele în vârstă care ajung acolo. Toată acțiunea repectivă este încă în desfășurare. Nu a fost finalizată, urmează ca și spațiile verzi să fie amenajate. Așadar este vorba despre o zonă aflată încă în lucru”, a transmis aceasta.


Loredana MIHAI



























