Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a efectuat un control la patiseria Reyhan de pe strada Labrint din zona autogării din Municipiul Constanța. În urma acțiunii au fost sesizate mai multe deficiențe. Locația a fost închisă temporar iar societatea Marsm a fost amendată.
Conform comisarilor CJPC, pereții, tavanele și țevile de gaz prezentau depuneri masive de grăsime, iar pavimentul avea gresie spartă și rosturi murdare. Totodată, chederele agregatelor frigorifice erau rupte, deteriorate și mucegăite, iar întreg spațiul nu era igienizat.
„Tabloul electric nu era protejat cu capac, hotele erau murdare, filtrele pline de grăsime, iar ventilatoarele pentru aerul refulat aveau depuneri de praf și mucegai. Produsele nu aveau elemente de identificare sau caracterizare, nu se putea stabili data preparării sau termenul de consum. Produsele finite nu respectau Ordinul 201 și 183 și nu menționau ingredientele supuse decongelării sau declarațiile nutriționale”, a precizat CJPC.





































