La mijlocul lunii august, mai exact pe 15 august a.c., sunt programate alegeri la Federația Română de Șah.
Sportul minții, deși este unul dintre sporturile cele mai practicate în România (într-o raportare de acum câțiva ani a Ministerului Tineretului și Sportului, Federația de Șah era pe locul trei într-un clasament al sportivilor legitimați, după fotbal și baschet), este într-un con de umbră de ceva timp.
Antreprenorul Vlad Ardeleanu şi-a anunţat, în urmă cu câteva zile, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Şah.
Omul care a adus, în 2019, circuitul de șah Grand Chess Tour în România, fondat de Garry Kasparov, cel mai mare eveniment șahistic organizat vreodată la noi în țară, vrea pur și simplu să revoluționeze șahul la noi în țără.
Ardeleanu şi echipa lui au obiective îndrăznețe pentru şahul din România: triplarea bugetului Federaţiei fără a creşte taxele, creşterea numărului de jucători legitimaţi în primii patru ani de mandat (până la 30.000), mediatizarea şi popularizarea şahul, încât să devină un sport naţional, triplarea numărului de şcoli în care şahul să fie materie opţională, cu susţinerea antrenorilor care să îl predea, transformarea României în „Capitală a şahului european“, prin circuitul Grand Prix Tour Şah România şi Grand Chess Tour.
„Îi am alături pe cei mai potriviţi şi pregătiţi oameni cu care pot duce şahul românesc în liga mare a şahului mondial. Şahul este important în formarea unui copil, a unui tânăr, sunt astăzi unde sunt şi cine sunt datorită şahului, în foarte mare măsură. Împreună cu echipa şi toţi care au tras până acum pentru şahul din România, putem face din şah un sport la fel de iubit şi practicat ca fotbalul. Putem repoziţiona România însăşi printre capitalele şahului mondial, organizând aici turnee internaţionale de calibru precum Grand Chess Tour”, a transmis Vlad Ardeleanu.
Zece direcții are strategia de dezvoltare gândită de Vlad Ardeleanu – https://www.vladardeleanu.ro/strategia/
Printre cele mai importante puncte din această strategie regăsim: un program de dezvoltare a juniorilor pe zone geografice, sprijin direct pentru echipele naţionale de şah, o strategie pentru atragerea de fonduri şi formarea unei comisii de fundraising, o altfel de comunicare şi aducerea şahului în discursul public curent.




























