Consiliul Local Constanța va vota, marți, 31 octombrie 2023, printre altele, proiectul de hotărâre privind trecerea terenului în suprafață de 480 metri pătrați, situat în municipiul Constanța, strada Poporului numărul 121 bis, din domeniul privat al municipiului Constanța în domeniul privat al statului în vederea dării în administrarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Valoarea de inventar a terenului este de 901.000 lei. Predarea terenului se va face pe bază de protocol de predare-primire încheiat între reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală din cadrul Direcției generale urbanism și patrimoniu, după achitarea valorii de inventar actualizată.
„Amplasamentul suprafeţei de teren de 480 mp se află majoritar în partea din faţă a imobilului clădire, fapt ce determină a lega solicitarea atât de aspecte ce țin de notorietatea poziţionării în raport de solicitanții beneficiari ai serviciilor prestate de laborator, de aspectele legate de posibilitatea amplasării, de dispozitive utile accesului persoanelor cu diferite probleme locomotorii, ori de aspecte ce ţin de necesitatea asigurării unei anume igiene în păstrarea unui spațiu extern clădirii dată fiind natura substanţelor utilizate în activitatea curentă”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este Horia Constantinescu, fost director în cadrul Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța.
Petruț IACOB



























