În bugetul municipiului Constanța pentru anul 2022 este prevăzut proiectul privind „elaborarea studii de teren, avize, altele, pentru construire Săli de sport școlare în municipiul Constanța”. Acestuia i-a fost alocată suma de 100.000 de lei. Solicitarea a fost făcută din partea Direcției Dezvoltare și Fonduri Europene, din cadrul Primăriei Constanța, condusă de Ani Merlă.
Reprezentanții Primăriei Constanța susțin că este vorba despre o prevedere bugetară pentru programul „Săli de sport școlare” al Companiei Naționale de Investiții (CNI). „Banii vor fi folosiți doar la momentul aprobării CNI -ului pentru întocmirea documentației necesare”, au precizat aceștia.
Context:
Primăria Constanța oferă 100.000 de euro pentru construirea unui complex sportiv în municipiul Cahul. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, s-a aflat, la sfârșitul lunii septembrie a.c., în vizită la Cahul, pentru a vedea locul unde se va construi terenul de sport pentru care municipalitatea oferă 100.000 de euro. Vizita nu a fost anunțată public. Informația nu s-a regăsit pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța și nici pe cea a primarului Vergil Chițac.
Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, din Republica Moldova, i-a mulțumit primarului Constanței, Vergil Chițac, pentru sprijinul acordat.
„Mulțumim Primăriei municipiului Constanța cu care suntem înfrățiți și dlui Primar Vergil Chițac, pentru un ajutor de 100 000 Euro pentru municipiul Cahul, acordat ca urmare a solicitării mele. Resursele vor fi utilizate pentru amenajarea unui teren de sport în cartierul Lapaevca. Dl Primar a fost azi în vizită la Cahul, vizitînd împreună locul unde va urma construcția. Mulțumim din partea tuturor cahulenilor”, a spus Dandiș.
Citește mai multe aici: Vergil Chițac a fost în vizită la Cahul ca să vadă locul unde se va construi terenul de sport pentru care Primăria Constanța oferă 100.000 de euro – focuspress.ro
Consiliul Local Constanța a adoptat, miercuri, 31 august a.c., în cadrul ședinței ordinare, proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării proiectului „Construcţia unui complex sportiv multifuncţional în municipiul Cahul“ din Republica Moldova, iniţiat de primarul Vergil Chițac. Este vorba despre suma de 100.000 de euro pe care îl acordă Primăria Constanța.
„Sunt convins că și la Cahul este nevoie de un complex sportiv, însă aici, la Constanța, multe unități de învățământ nu au săli de sport pe motiv că , iar proiectele ajung să fie uitate prin sertarele Companiei Naționale de Investiții. Atâta timp cât Constanța are atât de multe lipsuri și o nevoie urgentă de investiții, nu cred că suntem în măsura în care să ne permitem astfel de donații către alte orașe, mai ales când sunt făcute din banii constănțenilor!“, a transmis viceprimarul Florin Cocargeanu (USR).
Ce prevede proiectul adoptat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Constanța:
„Se aprobă finanțarea proiectului <<Construcția unui complex sportiv multifuncțional în municipiul Cahul>>, Republica Moldova, din bugetul propriu al Primăriei municipiului Constanța/ Consiliului Local, cu suma totală de 100.000 de euro, astfel, 50.000 de euro în 2022 și 50.000 de euro în 2023”, se arată în proiectul de hotărâre.
„La data de 8 octombrie 2021, am semnat Acordul de Înfrățire între municipiul Constanța și municipiul Cahul din Republica Moldova, ca urmare a dorinței comune de consolidare a relațiilor de prietenie și de cooperare între autoritățile administrației publice locale din cele două orașe. Prin adresele nr. 108834/24.05.2022 și nr. 233983/ 23.11.2021, domnul Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a solicitat un sprijin financiar în valoare de 100.000 de euro municipiului Constanța pentru proiectul “Construcția unui complex sportiv multifuncțional în municipiul Cahul”, care presupune amenajarea unui teren sportiv multifuncțional cu spații adiacente (spații de joacă pentru copii, zonă de fitness, pistă de atletism, tribună, parcări, trotuare) și mobiler urban. Valoarea totală estimată a proiectului care face obiectul finanțării, așa cum rezultă din devizul tehnic, este de aproximativ 212.3666,76 euro (4.166.364,60 de lei moldovenești). Proiectul, care face parte din Programul pentru Revitalizare Urbană a municipiului Cahul pentru anii 2022-2025, a fost aprobat prin decizia Consiliului Municipal Cahul nr. 1/28 (17/28) din data de 25 martie 2022”, conform proiectului de hotărâre.
Petruț IACOB



























