Sindicatul Liber al Navigatorilor din România a inițiat în luna ianuarie a anului curent, împreună cu Asociația Națională a Agențiilor de Crewing din România, Autoritatea Navală Română și Prefectura Constanța, demersul privind imunizarea personalului navigabil în etapa a doua din cadrul campaniei de vaccinare împotriva virusului Sars-Cov-2.
Precizăm că navigatorii nu erau incluși în niciuna dintre etapele campaniei de vaccinare, cei cu prioritate, însă SLN s-a implicat, reușind astfel să programeze personalul maritim pentru a se imuniza.
Astfel, până la această dată, peste 5.000 de navigatori s-au programat pentru a se imuniza cu unul dintre serurile Pfizer, Moderna sau AstraZeneca.

Adrian Mihălcioiu
Contactat de Focus Press, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, Adrian Mihălcioiu a declarat că peste 4.000 de navigatori s-au vaccinat, cei mai mulți cu serul AstraZeneca.
”S-au înscris pe platformă peste 5.000 de navigatori, adică, aproximativ 30% din totalul personalului navigant activ, iar aproximativ 4.200 de navigatori s-au vaccinat, foarte puțini au mai rămas, însă, de regulă, cei care au fost înscriși în etapa a doua, mai puțin cei care au plecat în voiaj, sau cei care au primit doar prima doză. S-au mai înscris și în etapa a treia navigatori, care nu s-au înscris în etapa a doua cu prioritate, ci au așteptat etapa a treia, în care întreaga populație se poate înscrie la vaccinare. Principalul vaccin a fost AstraZeneca, urmat de Pfizer, apoi Moderna. Niciun navigator nu a avut reacții adverse”, a precizat Mihălcioiu.
Totodată, acesta a vorbit despre principalele probleme cu care se confruntă sindicatul, fiind vorba despre navigatori neplătiți de către firmele de crewing, dar și despre cei doi marinari arși de combustibil încins în timp ce își efectuau serviciul în sala mașini, în ziua de miercuri, 7 spre joi, 8 aprilie a anului curent (vezi AICI)
”Problemele sunt navigatori care vin zilnic reclamând salarii neplătite, repatrieri, navigatori români accidentati, și reamintim aici navigatorii arși de combustibil, care acum se află la spitalul de arși din Malaezia, încercăm să dăm o mână de ajutor familiilor. Starea lor este stabilă, dar să vedem cine sunt principalii vinovați, cine va plăti asigurările. Iar pe viitor, în funcție de cum se vor simți să vedem dacă mai pot naviga, dacă vor mai fi apți. Însă în acest moment sunt foarte importante investigațiile medicale”, a afirmat liderul de sindicat.
Ca noutate, de data această pozitivă, valabilitatea carnetului de marinar ar putea fi prelungit de la doi la cinci ani, așa cum se discuta din luna mai a anului trecut în plină stare de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus, având în vedere faptul că mulți dintre navigatori erau blocați pe nave, neputând face schimbul, pentru că multe țări își închiseseră granițele:
”Carnetul de marinar, care va intra în linie dreaptă pentru a se pronunța o hotărâre de guvern pentru a fi modificată valabilitatea de la doi la cinci ani”, a punctat președintele SLN, Adrian Mihălcioiu.
Loredana MIHAI



























