Odată cu lărgirea sectoarelor de plaje din stațiunea Mamaia a crescut și pericolul de înec, prin îngustarea porțiunii de apă de la mal la geamandură, la cel mult 20 de metri. Procesul de înnisipare a constat în lărgirea plajelor cu aproximativ 200 de metri, ceea ce este un lucru nemaipomenit de bun, dar există, deocamdată, şi anumite inconveniente.
Odată cu lărgirea plajelor din Mamaia, în mare panta de înclinare este abruptă; mai exact, trecerea de la apă mică la apă adâncă este bruscă.
Salvamarii trag un semnal de alarmă turiștilor care vor fi prezenți pe perioada acestui sezon estival, să fie atenți și să nu se aventureze în larg prea mult. Zonele periculoase sunt după geamanduri, care anul acesta se află foarte aproape de mal, ceea ce înseamnă că apa este mai adâncă de cum intri în apă.
Reporterii Focus Press au mers pe plajă, în stațiunea Mamaia și au stat de vorbă cu turiștii, care au venit la mare, deși Constanța, în ultimele zile , s-a aflat sub cod galben de ploi. Majoritatea au spus că nu sunt încântați și că nisipul nu mai este fin ca în anii trecuți.
Două doamne, turiste venite din București, credcă acest proces de lărgire este exagerat: ”Noi venim de la București, dar e urât, stăm în papuci, așa intrăm și în apă, sunt scoici, nu nisipul fin cu care eram obișnuiți, apa nu este foarte adâncă la mal, pentru noi că suntem adulți, dar pentru cei mici? O altă chestiune, mergem foarte mult de la hotel până la apă, nu e amenajat nimic, nu sunt toalete, umbrele, nimic amenajat acum, în momentul de față”.
O tânără din Constanța a spus că dâmbul ce s-a născut după acest proiect creează un disconfort: ”Mie nu îmi place pentru că nu sunt foarte înaltă, am intrat puțin în apă, e rece, dar chiar și așa, la mal este adânc. Plus că, venind spre mare, nu am văzut dacă sunt persoane pe plajă, sau nu, de pe faleză, pentru că este un dâmb, fix de unde au început procesul de înnisipare”.
Un alt turist care a citit mai multe despre acest subiect, a spus că situația se va reglementa în câțiva ani. ”Da, nu cred că se va umple această plajă cu turiști sau constănțeni, e prea mare, 200 de metri de lărgire e exagerat. Facem prea mult de pe faleză, pe plajă, la apă, dar sunt încrezător că vor găsi soluții„, a mai spus turistul.
Salvamarii susțin că este mai periculos acum, prin îngustarea porțiunii de apă de la mal la geamandură la cel mult 20 de metri. Reporterii Focus Press au stat de vorbă cu salvamarul Otti Leonard:
”Este o situație puțin mai dificilă acum pentru că s-a mărit plaja, zona de îmbăiere este mult mai mică, astfel este mult mai periculos acum și zona este foarte abruptă. De la mal până la geamandură este permisă îmbăierea pentru că este vorba de 1,50, apoi este interzisă îmbăierea. Este un pic mai dificil să îi vedem pe oameni acum pentru că este un dâmb de nisip, dar vom fi mai atenți. Turiștii spun că acum este mai dificil să mergi 100 sau 200 de metri până la zona de îmbăiere, față de anii trecuți, când era mult mai aproape, dar ne vom adapta”, a declarat Otti Leonard, salvamar.
De precizat că, în timp, panta de înclinare va fi modelată de curenţii mării şi nu va mai fi atât de abruptă. Totodată, de subliniat că lărgirea plajelor este un câştig pentru ţara noastră atât din punct de vedere al suprafeţei teritoriului, cât şi al turismului, lucru care se va vedea în următorii ani.
Loredana MIHAI
Citeşte şi:















































