În urmă cu circa două luni, aparținătorii unui bărbat decedat la Spitalul Județean Constanța au reclamat că defunctului i-au fost înlocuite bijuteriile din aur aflate asupra sa în momentul internării, fapt confirmat de către reprezentanții unității medicale. Însă, până în acest moment, nu s-a reușit identificarea celui care a râvnit la bunurile unui pacient. Mai mult decât atât, în al doisprezecelea ceas, comisia de anchetă a sugerat montarea de camere de supraveghere, pentru evitarea unor astfel de situații.
În fapt, pe data de 8 februarie a.c., un bărbat din Constanța, Mihai Oprițoiu, în vârstă de 69 de ani, a fost confirmat cu COVID-19 și luat cu ambulanța de acasă pentru a fi transportat la spital, în vederea internării. Potrivit rudelor bărbatului, acesta locuia doar cu soția, căreia i-a fost greu să-i spună, în momentul în care l-au luat cu ambulanța, să-și lase bijuteriile acasă, că nu se știe ce se va întâmpla. Asta pentru că a sperat, până în ultima clipă, că bărbatul va fi pus pe picioare și va reveni acasă.
Doar că nu avea să se întâmple așa. S-a întâmplat ce era mai rău: în data de 10 februarie a.c., bărbatul a decedat în spital. În acel moment, potrivit procedurilor, bunurile defunctului trebuiau predate rudelor acestuia, adică fiicei și ginerelui acestuia, care au constatat că plicul în care ar fi trebuit să găsească bijuteriile din aur, era desfăcut, iar în locul lor se aflau alte obiecte similare, dar din tablă. Nu erau nicidecum bijuteriile pe care pacientul le avea asupra sa în momentul internării.
A fost declanșată o anchetă internă, dar și depusă o plângere penală la Poliție. Însă, până în prezent, nimic nu s-a întâmplat. Ba dimpotrivă.
Ancheta bate pasul pe loc, deși angajații spitalului recunosc fapta
Revenind în prezent, rudele bărbatului decedat susțin că au insistat să se urgenteze această anchetă.
„De la Poliție nu am primit încă niciun răspuns, cum că ar dura ancheta. Am primit răspuns, chiar zilele trecute, din partea spitalului, printr-o scrisoare în care au recunoscut că au fost înlocuite bijuteriile, o angajată chiar a precizat că bijuteriile predate la internare erau din aur și că nu sunt aceleași pe care le-am primit. Dar conducerea spitalului spune că ei nu pot face mai mult decât să le dea câte un avertisment“, ne-a declarat Iulian George Oancea, reclamantul, ginerele lui Mihai Oprițoiu, persoana decedată.
Ce spun reprezentanții Spitalului
În continuare, vă prezentăm parțial răspunsul primit de acesta din partea conducerii spitalului, în urma anchetei interne.
„Comisia de cercetare disciplinară, analizând referatele formulate de către petent Oancea George lulian, conform căruia bijuteriile pe care le purta pacientul Oprițoiu Mihai (actual decedat), când a fost preluat de echipajul de Salvare, au fost schimbate cu altele în momentul în care a fost la garderobă pentru a le recupera, precum și nereturnarea unei borsete cu obiecte personale care a aparținut pacientului, coroborând cele relatate de salariate în cadrul ședinței Comisiei de Cercetare Disciplinară, cu toate documentele și notele explicative existente la dosarul cauzei, constată că salariată V. Marieta a fost de serviciu în dată de 11.02.2022, dată la care au venit aparținătorii pacientului Oprițoiu Mihai (decedat) să-i ridice bunurile. Le-a prezentat bunurile, aparținătorii reproșând că bijuteriile nu sunt conforme cu ce avea pacientul la internare, nu erau din aur. Garderobiera a predat bijuterii din metal galben, nu specifică dacă este din metal prețios, aur. Susține că doar a predat bunurile, primirea acestora făcându-se de către colega sa, Ș. Daniela de la UPU.
În ceea ce o privește pe cealaltă salariată, respectiv Ș. Daniela, comisia constată că această a primit, în data de 08.02.2022 de la UPU, bunurile pacientului Oprițoiu Mihai. Doamnei i s-a arătat fotografia aparținătorilor cu bijuteriile, că să recunoască ce bijuterii a primit.
A susținut că nu a înlocuit dumneaei bijuteriile, că de la primire până la predarea bijuteriilor au avut acces trei persoane la garderobă. A mai susținut că ambele modele văzute în poză au fost primite în garderobă și că bijuteriile pe care le-a primit de la UPU erau cele din aur, că familia are dreptate și că bijuteriile au fost înlocuite.
Comisia, întrunită în dată de 22.03.2022, analizând declarațiile verbale date și înscrise în Procesul-Verbal din data de 24.02.2022, constată că salariată Ș. Daniela a susținut că ambele modele văzute în poza ce ați prezentat au fost primite în ziua accea în garderobă. Din documentele înaintate, privind primirile/predările obiectelor în Garderoba spitalului (copie registru), comisia a constatat că nu se regăsesc alte obiecte asemănătoare cu cele care sunt în discuție (inel, verighetă bărbat). Bijuteriile inel și verighetă au fost singurele primite în perioada 07 – 11.02.2022, iar acestea au fost ale pacientului Oprițoiu Mihai. Prin urmare susținerile salariatei sunt contrazise de documentele existente la dosarul cauzei.
(…) De asemenea din declarația scrisă și verbală a d-nei Vasile Marieta dar și a d-nei Ștefan Daniela, reiese că atribuțiile de serviciu nu au fost respectate întocmai, fapt ce a condus la obiectul cercetării actuale, schimbare/înlocuire bijuterii. D-na V. Marieta deși a observat că punga în care se aflau bijuteriile era desfăcută, la momentul când le-a predat aparținătorilor, aceastăa nu a anunțat șeful ierarhic, conform prevederilor din fișa postului.
Pe cale de consecință, se constată că faptele săvârșite de salariatele V. Marieta și Ș. Daniela (garderobiere în cadrul Serviciului Administrativ), constând în nerespectarea atribuțiilor menționate în fișa postului, sunt abateri disciplinare de natură să atragă sancțiuni disciplinare, sens în care propune managementului unității sanitare aplicarea sancțiunii «avertisment scris» atât pentru salariata V. Marieta, cât și pentru Ș. Daniela.
În ceea ce privește înlocuirea bijuteriilor pacientului Oprițoiu Mihai, comisia nu se poate pronunța, întrucât din documentele existente, dar și din declarațiile date de părțile implicate, nu reiese care este persoana vinovată de înlocuirea bijuteriilor din aur. Într-adevăr d-na Ș. Daniela recunoaște că bijuteriile erau din aur când le-a preluat de la UPU, dar comisia nu poate dovedi care este persoana, mai precis care din salariate se face vinovată de înlocuirea bijuteriilor din aur, întrucât comisia nu este organ de anchetă penală, sens în care recomandă aparținătorilor să se adrese organelor competențe (Poliție, Parchet).
Comisia propune, de asemenea, pentru evitarea unor situații similare, montarea unor camere de luat vederi la garderoba spitalului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 190/2018, privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.
Nu în ultimul rând, comisia propune ca audierea angajaților să fie înregistrată audio, în baza unei proceduri operationale, întocmită în acest sens.“
Cu alte cuvinte… „frecții“: „Ați rămas fără bijuterii la noi în spital, avem două angajate răspunzătoare pentru acest lucru, dar nu vă putem ajuta!“ Cam așa ar suna acest răspuns primit de către păgubiți, din partea spitalului, folosind un alt limbaj mai puțin formal.
În altă ordine de idei, legislația din România îl obligă pe angajator, indiferent că vorbim despre o instituție a statului sau despre un magazin de colțul blocului, să răspundă material pentru eventualele delicte produse de salariați sau persoanele aflate în subordine, urmând ca, ulterior, să-și recupereze paguba pe cale legală de la aceștia, astfel încât clientul/pacientul/contribuabilul etc. să nu aibă de suferit de pe urma unor acțiuni de care nu se face vinovat.
Prin urmare, firesc ar fi ca Spitalul Județean să-l despăgubească pe reclamant, urmând ca ulterior, după finalizarea anchetei judiciare, să recupereze paguba de la persoana responsabilă pentru acest delict.
Vom reveni cu un alt material pe această temă, în măsura în care lucrurile se vor mișca și se va ajunge la un rezultat.
Daniel ALBU
Citește și:




























