Odată cu adoptarea noii structuri a anului şcolar, care a făcut trecerea de la semestre la module de studiu, se impun operarea unor modificări în mai multe acte normative din domeniul educaţiei, printre care şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).
ROFUIP stabileşte cele mai importante reglementări atunci când vine vorba de modul în care se desfăşoară activitatea în şcolile româneşti, astfel că întregul proces de modificare al acestuia ar trebui tratat cu maximă responsabilitate.
Încă din luna aprilie 2022, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a menţionat în repetate rânduri o serie de modificări care ar putea să fie introduse în noul regulament, şi a anunţat faptul că forma finală a regulamentului ar trebui să fie discutată cu partenerii de dialog social în luna aprilie 2022.
„Ulterior, pe parcursul lunii mai, a fost lansată ipoteza conform căreia noile modificări ar trebui să fie implementate în decursul acestei luni. Totuşi, până la acest moment, Ministerul Educaţiei nu a transmis către actorii din educaţie propunerile de modificare a ROFUIP-ului şi nici nu a organizat consultări sau dezbateri pe marginea acestei teme„, susțin elevii.
Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra faptului că modificările care vor fi introduse vor avea aplicabilitate începând cu anul şcolar 2022-2023, care va începe în mai puţin de 4 luni, iar profesorii, elevii şi părinţi au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noile schimbări şi, mai ales, pentru a fixa orice nelămuriri care pot apărea cu privire la implementarea unor noi prevederi, până la începutul lunii septembrie 2022.
În acest sens, elevii solicită Ministerului Educaţiei să trateze problematica modificării actelor normative cu celeritate şi să organizeze, până la începutul lunii iunie, o serie de dezbateri şi consultări cu partenerii de dialog social (elevi, părinţi, profesori) pe tema modificărilor ce trebuie aduse legislaţiei din domeniul educaţiei.
„Avem oportunitatea de a rezolva, prin modificarea ROFUIP, unele din cele mai mari probleme cu care actorii direct implicaţi în procesul educaţional se confruntă zi de zi. Chiar şi aşa, nicio modificare nu ar trebui făcută fără ca reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor să fie consultaţi. Cum altfel putem afla problemele din teritoriu dacă nu prin discuţii cu cei de la firul ierbii, cu cei care vor fi nevoiţi să implementeze noile măsuri? Modificarea ROFUIP-ului nu mai suportă amânare, astfel că Ministerul Educaţiei este dator să organizeze consultări şi dezbateri în perioada imediat următoare„, a declarat Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Alexandra VASILE



























