SC Mobipark SRL (fosta 4 Ever Development SRL) intenționează să construiască un ansamblu rezidențial în Palazu Mare, zona Lacului Siutghiol. Investitorul a făcut demersuri încă din anii trecuți, iar în tot acest timp a obținut de la instituția abilitată de mediu avize și de la municipalitate certificate de urbanism și autorizația de construire. Până la realizarea investiției, beneficiarul investiției trebuie să elaboreze un Plan Urbanistic Zonal.
Conform autorizației de construire emisă în august 2021, MobiPark SRL va construi cinci imobile cu regim de înălțime de P+8-9 Etaje, Locuințe colective, împrejmuire, sistematizare pe verticală, amenajări peisagere și organizare de șantier, autorizarea lucrărilor de construcții și recepția lor se vor realiza în etape- Etapa a 2 (C2 și C3).
În cadrul ședinței Consiliului Local
Municipal de luni, 30 mai a.c., a fost adoptat proiectul de hotărâre pentru
elaborarea Planului Urbanistic Zonal.
Astfel, investitorul poate continua demersurile pentru construirea ansamblului rezidențial.
Precizăm faptul că, de-a lungul timpului, constănțenii din cele două blocuri vecine viitorului ansamblu imobiliar s-au opus construirii acestuia, de nenumărate ori, ajungând și în instanță. Au solicitat întâi, Tribunalului Constanța, suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 39/30.01.2020 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu necesar pentru investiția Mobipark. Apoi, au introdus un nou dosar pe rol, pentru anularea acestui H.C.L.
Însă, în aprilie 2020, judecătorii au respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendare executării actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 39 din data de 30.01.2020, privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire ansamblu rezidenţial, Palazu Mare – zona Complex comercial TOM emisă de Consiliul Local Constanța, formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Constanţa şi S.C. Mobipark S.R.L. (fostă 4 Ever Development S.R.L.). Decizia nu a fost definitive, dar reclamanții nu au înaintat recurs, iar apoi, până în decembrie 2020, au renunţat să se mai judece și pentru anularea H.C.L.
Investiția Mobipark City Towers va fi formată din șase imobile, fiecare având regimul de înălțime P+9. Va cuprinde în total 227 de apartamente. Acestea vor fi: de tip studio, 2 și 3 camere, iar la ultimul etaj vor fi disponibile apartamente tip duplex cu suprafețe de aproximativ 100mp și terase generoase de peste 40mp.
Societatea Mobipark SRL a fost înființată la data de 15 aprilie în anul 2014 și este situată pe strada Democrației numărul 8, etajul 1, apartament 6 și îi are ca administratori pe Bogdan Cioroianu cu 75% din acțiuni, Ion Boni cu 12% din acțiuni și Ion Daniel Cărămidă tot cu 12% din acțiuni.
Loredana MIHAI
Citește și:


























