Indivizii care au agresat un bărbat şi o femeie, iar apoi au incendiat un autoturism, la Tuzla, au fost arestaţi preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Reamintim că polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au fost sesizați, sâmbătă, 10 septembrie a.c., prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că acesta și concubina sa sunt agresați fizic de două persoane.
Din primele cercetări a reieșit faptul că cele două persoane ar fi fost agresate fizic, pe fondul unui conflict spontan, de către doi bărbați, rude, de 54, respectiv 27 de ani.
Ulterior, cei doi agresori au incendiat autoturismul care aparține bărbatului vătămat, în faţa casei în care se afla acesta.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, în vederea arestării preventive. Ulterior, cei doi au ajuns în faţa instanţei, care a admis cererea de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.
M.M.


























