În luna noiembrie a anului trecut, la Constanţa era inaugurate prima şi unica trecere de pietoni cu leduri. Investiţia de pe bulevardul Tomis a fost prezentată cu mândrie de Primăria municipiului Constanţa, printr-o postare însoţită de un video filmat noaptea, iar ulterior a fost transmis şi un comunicat de presă pe acest subiect: „Trecere de pietoni inteligentă pe bulevardul Tomis, la intrarea în oraș. Primăria municipiului Constanța a implementat aseară un proiect pilot cu treceri de pietoni inteligente pe bază de senzori și leduri în asfalt care se aprind în momentul în care cel care intenționează să traverseze este detectat pe trotuar. Trecerea de pietoni oferă astfel o mai bună vizibilitate și crește nivelul de siguranță al cetățenilor care traversează acest bulevard intens circulat. „Trecerea este vizibilă în primul rând pentru șoferi iar pentru pietoni este mult mai sigură”. „Se vede de la distanță, ca și șofer apreciezi altfel adică ai posibilitatea să oprești mult mai din timp”. „Odată ce pietonul a ajuns în dreptul trecerii îl poți vedea mult mai devreme și din timp”, au declarat cei care au trecut aseară prin zona trecerii pentru pietoni cu leduri. Tot pentru siguranța pietonilor, Primăria Municipiului Constanța a înființat recent 4 treceri de pietoni noi în puncte cu risc crescut de accidente și a remarcat 76 de treceri de pietoni aflate în diverse zone ale orașului, pentru a le asigura șoferilor o mai bună vizibilitate. Alte 10 treceri de pietoni de pe marile bulevarde au fost iluminate suplimentar iar la cele cu insule mediane au fost montate semnalizatoare cu leduri și panouri fotovoltaice. #sigurantapietonilor #primariaconstanta”.
La numai o lună de la inaugurare, din cauza traficului intens, trecerea de pietoni s-a stricat; mai multe leduri s-au desprins din asfalt, aşa că a fost necesară o intervenţie a echipelor de la firma care a montat componentele. Pentru efectuarea lucrărilor, a fost blocată circulaţia pe un sens de mers, iar apoi pe celălalt sens, spre nemulţumirea şoferilor.
În luna mai a acestui an, trecerea (rămasă singura de acest tip la Constanţa) este din nou degradată, semn că proiectul nu poate fi considerat un succes.
A.C.





























