Consiliul Județean Constanța a obținut undă verde din partea instituției abilitate de mediu pentru construirea unui Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare în Nutriție și Sănătate ce va fi amplasat în incinta Spitalul Clinic Județean de Urgență „ Sfântul Apostol Andrei”. În curtea instituției sanitare, CJC are în plan mai multe proiecte pentru care au fost bifați pași importanți: Departamentului „Sănătatea mamei și copilului”, Departament de Urgențe Traumatologic.
În luna august a.c., insituția abilitată de mediu a dat undă verde pentru departamentul dedicat mamei și copilului, iar la începutul lunii acesteia pentru construirea departamentului de urgențe, iar acum pentru Centrul de Diagnostic.
Agentia pentru Protectia Mediului Constanta, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare în Nutriție și Sănătate – Spitalul Clinic Județean de Urgență „ Sfântul Apostol Andrei”, propus a fi amplasat in mun.Constanta, B-dul Tomis, nr.145, lot 2/2, municipiul Constanța.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului de pe strada Unirii, numărul 23 din municipiul Constanța, în zilele de luni – joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro. Comentariile, observaţiile și propunerile publicului interesat se pot înainta în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ.
Imobilul va avea un regim de înălțime D+P+4E, o suprafață construită de 900mp și o suprafață desfășurată de 5.400mp.
Clădirea va avea următoarele funcțiuni:
- Institut de Cercetare în Nutriție și Sănătate, care să cuprindă: sector spitalizare (de zi), sector ambulator, sector de servicii tehnico-medicale de diagnostic și tratament, sector de intervenții și sector de investigații – explorări funcționale (comun pentru bolnavii din ambulatoriu și cei spitalizați),
- Centru de Infarct Miocardic Acut, care să cuprindă: sector ambulator și sector de intervenții.
Finanțarea proiectului este previzionată a fi realizată prin intermediul programelor de finanțare europeană (Programul Național de Redresare și Reziliență, Programul Operațional Infrastructură Mare, noul Program Operațional de Sănătate etc.) sau de la bugetul de stat (Compania Națională de Investiții, hotărâri de guvern etc.).
În luna februarie a.c., Consiliul Județean Constanța a atribuit contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, precum și pentru întocmirea documentațiilor necesare obținerii tuturor autorizațiilor pentru obiectivul de investiție „Construire Corp nou – Institut de Cercetare în Nutriție și Sănătate, Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Constanța“.
Loredana MIHAI
Citește și:




























