Fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, Gabriela Bucovală, a obținut o nouă victorie în instanță, împotriva Ministerului Educației, cu privire la rezultatele evaluării din perioada 2017- 2018. Fostul inspector general a cerut anularea rezultatului susține că acele calificative nu au fost acordate în mod corect, motiv pentru care s-a adresat instanței.
În speța de față este vorba despre rezultatele evaluării activității de inspector școlar județean din 2018 al Gabrielei Bucovală care, potrivit fișei de evaluare 285A/27.03.2018, a primit calificativul ”BINE”, iar în fişa de evaluare nr. 4224A/30.08.2018 a primit ”SATISFĂCĂTOR”. Pentru aceste rezultate, fostul inspector general s-a adresat instanței de contencios administrativ.
Primul verdict în favoarea sa a fost pe 1 iulie 2020, la Curtea de Apel Constanța când a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus anularea calificativului ”BINE” de pe prima fișă de evaluare. În schimb, judecătorii au respins cererea de anulare al celuilalt calificativ, motiv pentru care, la cererea reclamantei, dosarul a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casație și Justoție (ICCJ).
La instanța supremă s-a decis, în luna iunie a acestui an, ca ca acțiunea să se întoarcă la prima instanță pentru rejudecare.
Așa se face că, joi, 27 octombrie, instanța de fond s-a pronunțat, din nou, asupra acestui caz, iar de această dată au fost anulate ambele calificative, nu doar unul singur, ca în urmă cu doi ani.
” Dosar nr.529/36/2019* HOTĂRÂRE: Admite acţiunea. Anulează calificativul final <<BINE>> acordat reclamantei în Fişa de evaluare nr.1285A/27.03.2018 comunicată cu Adresa MEN nr.199/03.05.2019, ca urmare a soluționării contestaţiei. Anulează calificativul final <<SATISFĂCĂTOR>> acordat reclamantei în Fişa de evaluare nr.4224A/30.08.2018 înregistrată la Ministerul Educaţiei sub nr.174/19.03.2019 şi comunicată cu Adresa MEN nr.365/21.03.2019. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 27.10.2022”, se arată în încheierea de ședință de joi.
Așa cum se poate observa, hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Daniel ALBU



























