Fostul director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, Adrian Gâmbuțeanu, se mai confruntă cu un proces civil privind recuperarea prejudiciului produs Regiei.
Pe data de 9 noiembrie 2021 pe rolul Secției 1 Civilă a Tribunalului Constanța au fost înregistrate mai multe dosare, printre care se numără și dosarele 8350/118/2021 și 8348/118/2021, în care RAJDP, în calitate de reclamant, a înaintat acțiuni în răspundere contractuală, prin care se urmărește recuperarea unor sume de bani, reprezentând ”prejudiciul” adus regiei în perioada în care a ocupar funcția de director.
Ambele dosare au avut termen luni, 7 noiembrie, la Curtea de Apel.
În aceste dosare, actuala conducere a regiei dorește să recupereze sumele de 17.152.259 lei și 2.200.200 lei de la Gâmbuțeanu, însă prima instanță, Tribunalul Constanța, a constatat, pe fond, că dreptul la acțiune s-a prescris. Decizia nu a fost definitivă, iar dosarele au ajuns la Curtea de Apel, unde au avut termen luni, 7 noiembrie. Judecătorii au amânat ambele cauze pentru data de 5 decembrie.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că Adrian George Gâmbuțeanu ar fi angajat cheltuieli și ar fi dispus efectuarea de plăți, cu încălcarea normelor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, către o firmă agreată de inculpat și de conducerea locală a formațiunii politice din care acesta făcea parte, pentru servicii de întreținere manuală și servicii mecanizate în secțiile Regiei, în cuantum total de 6.839.562 lei.
Elmai este acuzat că ar fi plătit din fonduri publice către 55 de furnizori suma totală de 46.356.039 lei pentru servicii de închiriere utilaje și mijloace de transport auto, fără a se urma vreo procedură legală de achiziție publică.
Procurorii mai spun că Gâmbuțeanu ar fi angajat cheltuieli și ar fi dispus efectuarea de plăți, cu încălcarea normelor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice, pentru achiziționarea. de la o societate controlată de vicepreședintele Consiliului Județean Constanța de la acea dată, a unor bunuri în valoare totală de 5.065.547 lei în baza a 935 de comenzi.
Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada 2009-2014.
Într-o altă speță, Gâmbuțeanu Adrian George, în calitate de director general al Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța, ar fi pretins de la 11 prestatori de servicii care colaborau cu Regia, direct sau prin intermediari, să facă donații/sponsorizări către filiala județeană a partidului din care făcea parte sau plăți către două societăți comerciale. Reprezentanții celor două societăți făceau parte din cercul relațional al conducerii partidului din care făcea parte și inculpatul, fiind furnizori de materiale publicitare pentru campaniile electorale.
În situația în care cei 11 oamenii de afaceri ar fi refuzat plata acelor sume de bani, inculpatul ar fi dispus să nu le mai fie achitate facturile ce aveau ca obiect serviciile prestate în beneficiul Regiei.
Suma totală pretinsă de inculpat și plătită de furnizori în modalitățile mai sus ar fi în cuantum de 386.000 lei (128.000 lei donații/sponsorizări către partid, 102.000 lei plăți către una dintre societăți și 156.000 lei plăți către cealaltă).
Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada iunie 2011 – iunie 2013.
Regia de Drumuri s-a constituit parte civilă și solicită recuperarea sumelor de bani pe cale separată.
Daniel ALBU



























