Valentin Ciulină, un bărbat fără studii și fără ocupație, dar împătimit al jocurilor de noroc, a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a tâlhărit în plină stradă o femeie, fiind vorba de deținătoarea unui centru spa și de sănătate. Chiar dacă individul nu are antecedente penale, judecătorii din Mangalia au concluzionat că reprezintă un pericol social, condamnându-l la 2 ani și 3 luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, în cauză fiind înregistrat apelul, pronunțarea fiind stabilită pentru data de 24.11.2022, la Curtea de Apel Constanța.
La data de 22.02.2022, în jurul orelor 18:20, persoana vătămată se deplasa împreună cu mama sa, spre domiciliu. Ajungând în dreptul sediului unei bănci, a simţit cum poşeta i-a fost smulsă din mână de către o persoană care a venit din urma ei şi care, s-a îndepărtat apoi în fugă.
În poșetă se aflau diverse bunuri personale, respectiv documente de identitate, documente ale autoturismului, ștampile de la societate, cartele telefonice precum şi suma de 95 de lei.
În urma cercetărilor ce au fost efectuate, autorul faptei a fost identificat de către lucrătorii de poliţie ca fiind inculpatul Valentin Ciulină.
Inculpatul a spus că a fost la un bar cu jocuri de noroc și când a plecat de acolo a văzut două femei care se deplasau împreună, moment în care s-a decis să le urmărească pentru a le fura poșetele.
Astfel, a venit din urma acestora şi, în fugă a smuls poșeta după care s-a îndepărtat fugind spre cartierul Coloniști.
Când a ajuns lângă clădirea fostei clădiri ICIL, a controlat poșeta pe care o sustrăsese și a găsit suma de 95 de lei pe care şi-a însușit-o, iar poșeta a aruncat-o.
Judecătorii au decis că fapta prezintă un grad de pericol social concret
Magistrații au stabilit că infracțiunea reţinută în sarcina inculpatului prezintă şi un grad de pericol social concret mare atât din cauza împrejurărilor în care au fost comise activitățile ce caracterizează elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni.
Astfel, modalitatea de comitere a faptei pentru care este judecat inculpatul, prin raportare la modul şi la circumstanțele comiterii faptei de către inculpat, (respectiv, în timpul nopții, premeditându-și fapta, alegându-și victimele, urmărind persoana vătămată și pe mama acesteia până într-o zonă puțin circulată pentru a-și asigura reușita acțiunii, pe fondul consumul de băuturi alcoolice și după ce a pierdut sume de bani la jocurile de noroc), a gravității faptei prin prisma naturii infracțiunii, este una periculoasă .
Acest pericol a fost analizat atât prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi raportat la gradul concret de pericol social al infracțiunii reţinute. Este necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale.
Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla la apel.
Liliana BELCIUG



























