Ți-a fost ridicată mașina pentru că ai parcat-o neregulamentar, dar ai ajuns la ea până la plecarea platformei? Ei bine, în aceasta situație cei care au dispus ridicarea ei, indiferent că vorbim despre Poliția Locală sau Poliția Rutieră (MAI) au obligația să o dea jos dacă ești de acord să plătești amenda și cheltuielile aferente ridicării. În cazul în care se întâmplă altfel, ne aflăm în prezența unui abuz.
Ridicarea autoturismelor staționate neregulamentar este o măsură aplicată frecvent și în municipiul Constanța. Există însă o situație pe care nu toți conducătorii auto o cunosc: dacă proprietarul ajunge la mașină după ce aceasta a fost urcată pe platformă, dar înainte ca autospeciala să înceapă transportul către locul de depozitare (pe stradaCaraiman în cazul Constanței), legea permite recuperarea vehiculului pe loc, în anumite condiții.
Mai mult, șoferul nu este obligat să suporte costurile de transport și depozitare.
Situația este reglementată expres de articolul 203³ alineatul (3) din HG nr. 1391/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit textului de lege: „Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare”.
Cu alte cuvinte, chiar dacă autoturismul a fost deja urcat pe platformă, operatorul nu mai trebuie să îl transporte la depozit dacă proprietarul sau utilizatorul se prezintă înainte de începerea transportului și acceptă să achite contravaloarea ridicării.
Important este momentul începerii transportului, nu cel al urcării autoturismului pe platformă.
Aceeași prevedere se regăsește și în regulamentul aprobat prin HCL Constanța nr. 399/2018, la articolul 14 alineatul (3), care reglementează procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar. Aplicabilitatea formei inițiale a regulamentului local trebuie verificată și în raport cu eventualele modificări ulterioare.
Prin urmare, în situația în care proprietarul ajunge înainte ca platforma să plece și sunt îndeplinite condițiile legale, autoturismul poate fi recuperat la fața locului, fără a mai fi transportat la spațiul de depozitare.
Acest lucru nu îl exonerează însă pe conducătorul auto de eventuala sancțiune contravențională pentru staționare neregulamentară, care este distinctă de cheltuielile aferente ridicării.
Ce poate face proprietarul dacă operatorul refuză?
În cazul în care operatorul refuză să restituie vehiculul, deși proprietarul s-a prezentat înainte de începerea transportului și a acceptat suportarea costurilor de ridicare, acesta poate contesta în instanță legalitatea operațiunii.
Într-o asemenea situație, sunt importante dovezile privind momentul prezentării proprietarului, faptul că autospeciala nu începuse transportul și disponibilitatea acestuia de a achita cheltuielile prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, ridicarea mașinii pe platformă nu înseamnă automat că aceasta trebuie transportată la depozit. Legislația stabilește expres situația în care operațiunea poate fi oprită, iar proprietarul suportă numai costul ridicării, fără tarifele aferente transportului și depozitării.
Cine poate dispune ridicarea mașinilor: Poliția Locală sau Poliția Națională (Serviciul Rutier)?
Întrucât au existat discuții pe această temă, am consultat normativele aplicabile în aceste situații și am aflat că ambele structuri pot decide dacă o mașină este staționată neregulamentar și tot ambele pot dispune ridicarea acestora.
Asta pentru că, deși Codul Rutier prevede, la Art 64 alin.1) că ”Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă”, fără a menționat în cuprinsul articolului și posibilitatea altor structuri să facă același lucru, un alt normativ, respectiv Legea nr. 155/2010 conferă aceeași competență Poliției Locale, la Art. 7 lit. h): „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”.
În general au fost discuții cu privire la obligația polițiștilor locali de către cei de la Rutieră în momentul constatării staționării ilegale, însă, așa cum am arătat mai sus, există și o reglementare (Legea Poliției Locale) menționată anterior care permite și posibilitatea ca doar polițistul local să poată dispune ridicarea autovehiculelor, fără a fi necesară prezența și unui polițist de la Rutieră (IPJ).
Daniel ALBU



























