După ce în urmă cu câteva zile Focus Press vă informa despre dispoziția de demolare pentru Biserica Sf. Haralambie, se pare că un alt lăcaș de cult este în pericol de demolare. Este vorba de biserica care se află chiar în cartierul Henri Coandă, care are de asemenea o dispoziție de demolare, emisă în același cu cea pentru Sf. Haralambie. Contactat pentru un punct de vedere, protopopul Mihai Jan, a transmis ambele dispoziții vor fi contestate în instanță.
Biserica din cartierul Henri Coandă – Sfinții Martiri Brâncoveni – este una micuță, construită în 2012, iar pentru locuitorii din cartierul social este neîncăpătoare în zilele de weekend și în cele de sărbătoare. Chiar dacă există o biserică la nici 100 de metri de cartier, locuitorii își doresc ca lăcașul de cult să nu fie demolat.
Dispozițiile de demolare se află la Centrul Eparhial
”Am luat cunoștință de existența celor două dispoziții de demolare venite din partea autorităților, pentru biserica Sf. Haralambie și pentru cea din cartierul Henri Coandă, care au fost emise încă din septembrie. Deși inițial au existat unele neclarități procedurale în comunicare, documentele se află în prezent la Centrul Eparhial. Urmează ca reprezentanții Arhiepiscopiei să analizeze situația împreună cu departamentul juridic și, cel mai probabil, aceste dispoziții vor fi contestate în instanță pentru a ne apăra drepturile”, a transmis protopopul Mihai Jan.
În concluzie, cele două biserici par condamnate la demolare, însă există totuși șansa contestațiilor care le va oferi ceva timp, un an poate chiar doi. Până atunci, poate cartierul Henri Coandă va fi mutat, iar biserica Sf. Haralambie poate va fi relocată.
Virgil STOIAN
Citește și:
Biserica Sf. Haralambie, între demolare și relocare: ce spun părțile implicate



























