Carmen Gutuleanu, artistă a Teatrului de Stat Constanța a trecut în neființă în seara de 22 noiembrie în apartamentul său din Constanța, la vârsta de 86 de ani.
A ajuns la Constanța în anii 60, măritată cu medicul Gutuleanu, s-a angajat la Teatrul de Stat pe post de corepetitor la secția de operă-operetă.
„Carmen Gutuleanu a iubit atât de mult muzica şi artiştii, încât s-a dăruit cu mintea şi sufletul profesiunii sale, ajungând să fie liantul perfect între solist, dirijor şi orchestră. Sunt cântăreți de operă ce recunosc că datorează enorm corepetitorului. Alții îl uită, împăunându-se cu merite iluzorii… Aşa e viața! Carmen s-a înţeles în termenii cei mai profesionali cu dirijorii Daminescu, Panțâru, Popovici, Stanciu, Ciorei…, cu soliştii teatrului sau cu cei invitați la festivalurile de operă sau la spectacolele din timpul stagiunii. Pentru câteva soprane, aflate la început de carieră, cum a fost Emilia Oprea, era mai mult decât o corepetitoare, tratându-le cu afecțiune şi prietenie în cele mai emoționante momente ale vieții lor artistice (premiere, concursuri naționale sau internationale)“ a descris-o Jean Badea, în cartea sa, Dulcea Povară.
Carmen Gutuleanu va fi înmormântată la București, alături de rudele sale.
C.S.




























