Individul acuzat că a contaminat în ultimul hal zona periferică a localității Smârdan din județul Tulcea, a fost trimis în judecată încă din toamna anului trecut, însă, până în prezent, nu se poate spune că la Judecătoria Măcin s-au făcut prea multe în vederea soluționării acestui dosar.
Spunem asta pentru că, după toate eforturile procurorului de caz, care a anchetat aceste fapte care au afectat grav mediul înconjurător, atât pânza fereatică, cât și aerul, odată ce dosarul a ajuns în instanță nu s-a mai întâmplat mare lucru.
În afara propunerii de audiere a 4-5 martori, până în prezent au curs 3 termene, iar la ultimul, din 9 noiembrie a.c., s-a cerut amânarea cauzei de către avocatul inculpatului. Instanța a încuviințat asupra solicitării, stabilind ca următorul termen să se desfășoare pe data de 9 ianuarie 2023.
De precizat că vorbim despre cazul miilor de cadavre de animale îngropate total sau parțial pe un teren mlăștinos de la marginea unei localități, leșuri de animale pentru care Daniel Gelu Cazacioc a încasat bani de la diferite firme, pentru incinerarea lor.
Așa cum a stabilit procurorul, în loc să ardă cadavrele animalelor, Cazacioc le îngropa pe un teren, culmea, care nici măcar nu era al lui. Reprezentanții Ministerului mediului și ceilalți anchetatori și-au pus mâinile în cap când au văzut rezultatele analizelor luate din sol și din apă, în acea zonă în care putrezeau resturi de porci și mii de oi, bănuindu-se că sunt cele provenite de pe nava Queen Hind, ”înecată” în portul Midia. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2021, la Smârdan au fost îngropate anual câte 20 de mii de tone de animale.
Trecând peste alte detalii ale anchetei, Gelu Daniel Cazacioc și SC Cazacioc &CO SRL au fost trimiși în judecată pentru nerespectarea regimului deșeurilor (eliminarea de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale și care pot provoca daune semnificative mediului), infracțiuni la Legea Apelor (evacuarea sau injectarea în apele subterane de deșeuri, reziduuri care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantități ce pot pune în pericol mediul), respectiv pentru infracțiuni privind protecția mediului (poluarea prin evacuarea în sol de deșeuri sau substanțe periculoase); toate fiind acte ilicite comise în mod continuu in perioada 2011-2021.
Așa cum am mai arătat, același Daniel Gelu Cazacioc mai este trimis în judecată și într-un alt dosar, fiind acuzat pentru furt de curent electric, alături de fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu Tulcea, comisarul-șef Nicolae Acceleanu, cel care l-a ajutat să fenteze autoritățile publice. Și în acest dosar, Cazacioc de la Smârdan așteaptă primul termen de judecată, care va fi pe data de 23 februarie 2023.
Daniel ALBU
Citește și:




























