Avocata Georgeta Ibraimof, cea care s-a judecat mai bine de un an cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Constanța și Prefectura Constanța, a pierdut definitiv și cel de-al doilea proces cu aceste instituții.
Georgeta Ibraimof, de profesie avocat în Baroul Tulcea, a cerut în instanță anularea examinării de la începutul acestui an din cadrul examenului auto pe care l-a picat. Așa cum am mai arătat, femeia a susținut de mai multe ori probele specifice acestui examen, însă întâmplarea a făcut să pice primul examen pe care, spune ea, l-a susținut cu un examinator care avea un comportament nu tocmai potrivit. Sperând că a doua oară va fi cu noroc, avocata s-a pregătit din nou și s-a înscris pentru proba practică, însă și de această dată a susținut examenul cu același examinator care, de această dată, s-a comportat exemplar. Asta se întâmpla în ianuarie 2022.
Numai că nu a reușit să obțină permisul de conducere, motiv pentru care a cerut în instanță, pe contencios administrativ, să-i fie anulat rezultatul probei practice, pentru a o putea repeta. Numai că, în luna iulie a.c., instanța de fond i-a respins acțiunea ca nefondată. Așa cum era de așteptat, femeia a atacat sentința cu recurs, care s-a judecat recent.
Nu a avut noroc nici de data aceasta. Pe data de 12 decembrie, Curtea de Apel Constanța a respins recursul ca nefondat, iar de această dată hotărârea este definitivă.
De precizat că acesta a fost al doilea proces inentat de avocata Ibraimof. În primul proces deschis în 2021, femeia a cerut să i se pună la dispoziție înregistrările audio/video din timpul examinării, acțiunea fiind respinsă definitiv.
Daniel ALBU




























