În luna Sărbătorilor de iarnă și a cadourilor, preșcolarii și școlarii din învățământul primar desfășoară activități artistice specifice acestei perioade. Copiii au pregătit colinde și poezii, dar și mici scenete în care și-au pus în valoare talentele artistice.
Și elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 2 Poet Ovidiu, din orașul Ovidiu, sub îndrumarea d-rei profesor învățământ-primar Alexandra Ștefania Iordan, s-au pregătit pentru un moment artistic în care au cântat, au recitat și i-au colindat pe cei prezenți, sperând să facă impresie bună Moșului mult așteptat.
Așa cum a fost anunțat deja, Moșul va veni la începutul săptămânii viitoare, pentru a împărți daruri tuturor elevilor, împreună cu primarul orașului Ovidiu, George Scupra și cu alți invitați de seamă ai comunității locale.
Daniel ALBU



























