Echipele Polaris M Holding s-au bucurat să răspundă inițiativei demarată de Liga Studenților – Universitatea „Ovidius” din Constanța, de a sprijini acțiunea de ecologizare.
Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 25 martie, în Campusul Universitar. Acțiunea face parte din proiectul “Ecompetiția” care se desfășoară pe parcursul a trei sâmbete consecutiv, 25 martie, 1 aprilie și 8 aprilie. Locațiile alese pentru următoarele două acțiuni sunt plaja Reyna și Parcul Tăbăcărie.
Polaris s-a alăturat voluntarilor și a sprijinit această acțiune cu saci, mănuși, șepci și cu transportul deșeurilor la stația de sortare și reciclare.
Timp de două ore, cei 36 de voluntari au adunat aproximativ 40 de saci de deșeuri, demonstrând că prin implicare putem schimba mediul în care trăim.
Acțiunea s-a derulat și alături de Grupul Local de Tineret, Comunitatea Tinerilor Basarabeni, AIESEC, Liga Studenților – Universitatea „Maritimă” din Constanța și Interact Mangalia.
„Mulțumim tuturor participanților care s-au alăturat acestui acțiuni ce vizează protejarea mediului împotriva deșeurilor depozitate iresponsabil”, susțin reprezentanții Polaris.
A.V.



























