Romeu Lazăr, fostul director al DSV Constanța, nu se dă dus! Deși a ajuns la vârsta pensionării, consilierul refuză să plece de la instituție. În iunie 2019, a solicitat aprobarea menținerii în funcția publică pe care o deține, respectiv consilier superior Circumscripția Medgidia, începând cu data de 20.08.2019, pe o perioadă de maxim 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Reclamantul a precizat în motivarea cererii că, având în vedere disponibilitățile intelectuale și experiența acumulată în peste 40 de ani de activitate în domeniul veterinar, cât și deficitul de personal de specialitate (medici veterinari) care există la nivelul instituției, este apt pentru continuarea activității. DSV i-a refuzat solicitarea, așa că a dat în judecată instituția.
Romeu Lazăr deține funcția de consilier superior în cadrul Circumscripției Sanitar — Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiala – Medgidia. Pe 19 iunie 2019, a solicitat aprobarea menținerii în funcția publică pe care o deține, începând cu data de 20.08.2019, pe o perioadă de maxim 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Însă, a primit răspuns negativA formulat contestația, și i s-a răspuns că angajatorul nu este obligat să dispună menținerea în funcția deținută și că nu s-a aprobat nicio cerere de prelungire a activității în conformitate pentru niciunul dintre medicii veterinari aflați în instituție, motivat de faptul că media de vârstă a medicilor veterinari din cadrul direcției este una înaintată, iar strategia de personal este cea de „întinerire” a acestei categorii profesionale, în condițiile în care formarea practică a unui medic veterinar este de aproximativ 3 – 4 ani.
Dezamăgit de răspunsul primit, a mers în instanță, apreciind că a fost discriminat în respingerea cererii sale față de această persoană, cu aceeași vârstă ca el, iar mențiunile din cuprinsul răspunsului nu se justifică.
Angajatorul s-a apărat în instanță și spune nu este obligat să dispună această menținere în funcția deținută. ”La nivelul DSVSA nu s-a aprobat nici o cerere de prelungire a activității, în conformitate cu prevederile art. 98 alin (3) din Legea nr. 188/1999, pentru nici unul dintre medicii veterinari aflați în situația reclamantului, motivat de faptul că media de vârstă a medicilor veterinari din cadrul direcției este una înaintată, iar strategia de personal este cea de „întinerire” a acestei categorii profesionale, în condițiile în care formarea practică a unui medic veterinar este de aproximativ 3-4 ani”, au spus reprezentanții DSV Constanța.
Magistrații din Constanța i-au respins acțiunea, însă Lazăr a formulat recurs. ”Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Lazăr Romeu în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa. Respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 242/20.08.2019 ca nefondată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare şi cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în privinţa soluţiei pronunţate asupra fondului litigiului, cererile de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal”, se arată în soluția instanței din 13 martie a.c.
Reamintim că Romeu Lazăr, care a ocupat, la un moment dat, funcția de director în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, a avut, în trecut, probleme penale. El a fost condamnat de către instanța de fond la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.. Decizia nu este definitivă.
El a fost acuzat de procurori că a falsificat Certificatul sanitar veterinar pentru subprodusele care nu sunt destinate consumului uman, pentru transportul rutier a cantității de 13 tone deșeuri de pește de la S.C. Mineral Protan Agigea S.A. către Tulcea. Mai exact, a atestat în mod neadevărat că ar fi efectuat verificări ce au stat la baza emiterii certificatului, deși în realitate nu efectuase verificări privind existența deșeurilor respective.
M.M.




























