Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalitrății Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, la data de 17.05.2023, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Dolj, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2010-2022, inculpata, împreună cu soțul său (decedat în anul 2022) au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, pe teritoriul Italiei și al Elveției, o persoană vătămată, obținând în acest mod venituri de peste 100.000 euro.
Persoana vătămată a fost transportată în Italia și adăpostită în diverse locații, inducându-i-se ideea că practicarea prostituției este o activitate lucrativă ca oricare alta, sens în care i-a fost facilitat accesul în cluburile de noapte din Roma și Sardinia.
De asemenea, persoanei vătămate i-au fost create conturi pe site-urile de profil din Italia, aceasta fiind transportată la adresele clienților sau obligată să practice prostituția în spațiile închiriate în acest scop. Sumele obținute în această modalitate au fost însușite în totalitate de către inculpată si soțul său, fiind remise personal de către persoana vătămată sau prin intermediul sistemelor de transfer bancar, iar ulterior utilizate pentru achiziționarea unor imobile pe raza județului Dolj.
Persoanei vătămate, recrutate în cursul anului 2010, prin folosirea metodei ”loverboy”, i-a fost indusă falsa impresie că își va întemeia o familie împreună persoana de sex masculin, deși aceasta se afla într-o relație de mariaj cu inculpata.
De asemenea, pentru a determina continuarea practicării prostituției de către persoana vătămată, cel care a recrutat-o a folosit diferite metode de inducere în eroare, șantaj sau constrângere psihică constând în amenințarea cu suprimarea vieții în cazul refuzului de a continua să se prostitueze.
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, dispozitive de stocare a datelor, chitanțe doveditoare ale unor transferuri bancare și alte înscrisuri cu caracter probatoriu.
A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra celor două imobile despre care există bănuiala rezonabilă că au fost achiziționate cu sume provenite din comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
La data de 17.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus față de inculpată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Craiova și al I.P.J. Dolj și a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Frații Buzești” Craiova.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
L.B.



























