Greva din învățământ continuă joi, 25 mai a.c., fiind a patra zi consecutiv, aceasta deoarece sindicaliștii din educație și cei din Guvern nu au ajuns la niciun numitor comun.
Reprezentanții sindicatelor nu au avut mare succes miercuri, 24 mai a.c., la negocierile de la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unde premierul Nicolae Ciucă nu s-a dus, însă a trimis patru miniștri, în încercarea de a-i convinge pe profesori să se întoarcă la catedră.
„E foarte clar că acum nu poate avea loc nicio creștere salarială”, a spus Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, la finalul negocierilor, dând asigurări că pe viitor, odată cu legea salarizării, vor fi găsite alte opțiuni pentru majorări salariale.
Astfel, liderii sindicatelor din educaţie au anunţat, miercuri seară, 24 mai a.c., după negocierile cu reprezentanţii Guvernului, că greva generală va continua şi joi, când „va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv” cu privire la oferta făcută.
L.M.




























