De Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea desfășoară, împreună cu partenerii tradiționali, activităţi dedicate celor mici.
În cursul zilei de 1 iunie 2023, pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, polițiștii din Tulcea vor organiza o activitate interactivă ce se va desfășura în Piața Civică, începând cu ora 9.00, dedicată celor mai mici cetățeni ai orașului.
Cei mici vor putea petrece alături de oamenii în uniformă, vor avea ocazia să vadă autospecialele din dotare, laboratorul criminalistic și cel de siguranță rutieră, câinii polițiști, dar și echipele de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Sunt invitații copiii, dar și cei cu suflet de copil, să se alăture oamenilor legii din Tulcea în această zi specială și să sărbătorească împreună bucuria copilăriei, într-un mod distractiv și interactiv.
V.I.




























