Poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliție, la data de 8 august 2023, pentru Transportul Public – Serviciul de Poliție Metrou, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat, în jurul orei 11.30, într-o stație de metrou, un bărbat care a coborât în calea de rulare și s-a legat cu o pereche de cătușe de șina de tren.
Polițiștii, împreună cu un echipaj din cadrul ISU B-IF și o echipă din cadrul Metrorex, au procedat la desfacerea cătușelor, persoana în cauză fiind imobilizată și condusă la sediul subunității, în vederea identificării.
Având în vedere că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era agitat și se manifesta agresiv, a fost transportat, la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 150/2005, privind călătoria cu metroul.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul de Poliție Metrou, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
L.B.


























