La Palatul Copiilor Constanța, la data de 7 septembrie, au fost expuse concluziile întâlnirilor cu managerii școlari din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța, precum și aspecte punctuale referitoare la debutul acestui an școlar. În cadrul conferinței de presă s-a discutat inclusiv despre situația unităților de învățământ care nu au apă curentă.
Astfel, directorul DSP a declarat faptul că șase unități de învățământ din județul Constanța nu au primit aviz, deoarece nu dețin apă curentă și încă funcționează cu toalete în curte.
Este vorba despre două școli din Lespezi și Vâlceni și patru grădinițe din Ion Corvin, Lipnița, Cetatea și Vâlcele.
„Șase unități nu au autorizație din partea DSP, dintre care patru sunt grădinițe și două școli. Unitățile care nu dețin apă curentă, avem un exemplu în satul Lespezi din comuna Dobromir. Până la sfârșitul lunii avem activități de control asupra unităților de învățământ din județul Constanța„, a spus Cristina Schipor, directorul DSP Constanța.
La declarațiile de presă au participat, alături de Prefectul județului Constanța, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Direcției de Sănătate Publică Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea Constanța și Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
L.M., L.B.



























