Universitatea „Ovidius“ din Constanța își dorește, în continuare, să amenajeze un parc pe terenul din fața Corpului A de la Campus. Președintele Senatului UOC, prof.univ.dr. Diane Vancea, a transmis luni, 2 octombrie a.c., la deschiderea noului an universitar, că instituția are în perspectivă proiecte ce valorează peste 10 milioane de euro, printre acestea fiind și noul parc.
„Avem în perspectivă proiecte care valorează, probabil, mai mult de 10 milioane de euro. Este vorba despre parcul care este în spatele dumneavoastră, este vorba despre clădirea pe care o avem în interiorul acestui campus și ne dorim să fie un centru de excelență în ceea ce privește turismul și recuperarea balneară în acest domeniu. Mai avem și alte proiecte pe care deja le scriem, sperăm să câștigăm sumele necesare pentru a le implementa“, a spus prof.univ.dr. Diane Vancea, președintele Senatului UOC.
În luna mai a.c., reprezentanții UOC vorbeau despre amenajarea unei zone de recreere pe terenul de lângă Ovidius Park.
„Suntem proprietari pe Ovidius Park, ne-a costat 1.000 de lei, sumă care reprezintă actele de intrare în patrimoniu. Practic, universitatea a primit un cadou extraordinar, știți foarte bine că este fabulos ce s-a întâmplat. Are mai puțin de un hectar, în jur de 8.000 de metri pătrați. Dincolo avem 2,8 hectare. Este o problemă. Acolo ca să îl faci, te costă, ca să îl întreții, te omoară. Acolo am gândit un amplasament didactico-recreere, inclusiv cu zone alocate diverselor facultăți, cum este Facultatea de Științe ale Naturii, ca să își facă acolo grădini senzoriale, zone de plantații etc. Avem în proiect un amfiteatru în aer liber, unde Facultatea de Arte poate să își facă diverse acțiuni. Este o zonă foarte greu de gestionat și să știți că m-ați provocat acum. Acum ceva timp ne critica cineva în presă că acolo este o paragină, fără să țină seama că aici s-a muncit. Într-adevăr, este foarte greu să îl întreții, chiar și așa, cu forțele noastre. Noi nu ne putem erija în furnizori de parcuri ale orașului, dar ca proiect, el va rămâne alocat unei zone de recreere. Ne dorim să rămână parc, un parc tematic. Mie îmi place iarba, dar dacă pui acolo gazon, pe trei hectare, te omoară apa, nu ai cum să îl ții. Ca să ții gazonul la Constanța trebuie să îi dai multă apă, ori ca să dai apă pe 2,8 hectare este deja un gest sinucigaș, și atunci trebuie să gândim o zonă de amplasamente, inclusiv pentru terenuri de sport“, spunea rectorul Universității „Ovidius“, conf.univ.dr. Dan-Marcel Iliescu.
Atunci, despre acest subiect a vorbit și prof.univ.dr. Diane Vancea, președintele Senatului UOC, care a estimat cât ar costa amenajarea unui nou parc. Totodată, aceasta preciza și cât a costat Ovidius Park.
„Parcul acesta a costat peste 300.000 de euro (n.r. – Ovidius Park), nu i-am plătit noi. Acela probabil că va costa peste un milion și jumătate de euro, pentru că are suprafața foarte mare, dar sunt și arii dedicate diferitelor activități: sport, cultură. Noi avem proiectul, avem și fotografia proiectului, dar așteptăm să se găsească o soluție de finanțare, adică să avem posibilitatea să îl finanțăm, pentru că el are o valoare. Va rămâne un parc, dar cu tematică“, spunea aceasta.
Petruț IACOB
Citește și:





























Ar fi benefică și o pădure urbană…cu alei, bănci, etc. Nu ar necesita costuri de întreținere foarte mari.