Studentul american trimis în judecată fiind acuzat că a drogat și violat doi tineri pe care i-a racolat dintr-un club, așteaptă verdictul final al judecătorilor, în apel.
Etan Tzvi Dimant a fost condamnat, pe fondul cauzei, la 19 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru mai multe infracțiuni grave, printre care și violul. Asupra condamnării, judecătorii s-au pronunțat în urmă cu un an, însă soluția nu a fost definitivă și a fost deja atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța.
La termenul din data de 2 noiembrie, instanța a rămas în pronunțare, urmând a da verdictul final pe data de 21 decembrie, atunci când vor anunța dacă au admis sau au respins apelul inculpatului. De menționat că dacă vor stabili respingerea apelului, acest lucru înseamnă că fostul student urmează a ispăși pedeapsa de 19 ani de detenție, așa cum prevede sentința penală a Judecătoriei.
Acuzațiile
Etan Tzvi Dimant a fost trimis în judecată, la sfârșitul anului 2018, deoarece ar fi drogat și violat doi tineri, pe care i-a și filmat și fotografiat în timpul actelor sexuale comise împotriva voinței lor. Victimele aveau, la momentul respectiv, vârste de 20 și 21 de ani, erau din Medgidia, iar inculpatul i-a cunoscut într-un club din Constanța în vara lui 2017, le-a dat de băut, după care i-a invitat la el acasă, pentru a continua petrecerea. Aici le-a strecurat diverse medicamente cu efect sedativ în băuturi, iar apoi i-a violat. Și i-a și filmat în tot acest timp, pentru a avea material pornografic.
Câteva săptămâni mai târziu, polițiștii constănțeni au folosit un investigator sub acoperire pentru a se întâlni cu americanul de 35 de ani, în Mamaia, de unde au ajuns în locuința acestuia, iar ulterior aici au fost efectuate percheziții, ca și asupra autoturismului acestuia. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, laptopuri, telefoane mobile etc.
Trecând peste alte detalii, judecătorii l-au găsit vinovat pentru faptele comise împotriva celor doi, dar l-au condamnat și pentru o altă faptă similară, comisă asupra unei a trei victime, pe care, ulterior, a determinat-o să conducă sub influența substanțelor psihoactive. Americanul a mai fost condamnat și pentru ultraj contra bunelor moravuri și influențarea declarațiilor. Pentru toate aceste fapte s-a aplicat concursul de infracțiuni, care, la finalul cercetării judecătorești, i-au adus fostului student 19 ani de detenție.
Urmează a se vedea ce vor decide, în final, judecătorii Curții de Apel.
Daniel ALBU



























