Hotelul Zodiac a fost scos la vânzare pentru suma de cinci milioane de euro. Hotelul este deținut de societatea Atlantida Grama SRL. Aceasta este controlată de Nicușor Barbu și Corina Aurora Barbu. Unitatea de cazare este clasificată la patru stele și a fost inaugurat în anul 2009 fiind amplasat în zona Parcului Tabăcăriei. Hotelul este situat la cinci minute de mers pe jos de Satul de Vacanta și aproximativ 15 minute de plajă.
În descrirea anunțului postat pe un site de imobiliare se specifică că hotelul se află într-o stare impecabilă, oferind confort și eleganță la standarde ridicate. Clădirea, compusă din subsol, parter și patru etaje, este proiectată pentru a funcționa ca hotel, dar se pretează perfect și pentru alte destinații, cum ar fi institutie administrativă, birouri, unitate medicala și multe altele, datorită poziției sale extraordinare și a infrastructurii moderne. Are 22 de camere și 27 de grupuri sanitare.
„Datorită versatilității sale, Hotelul Zodiac oferă oportunități nelimitate de dezvoltare și diversificare a afacerii în funcție de nevoile și viziunea investitorului. Beneficiază de facilități moderne și servicii de înaltă calitate, care vor satisface cele mai exigente standarde ale clienților. Hotelul Zodiac reprezintă nu doar o investiție, ci și o oportunitate de a crea o afacere de succes într-una dintre cele mai dinamice zone ale orașului Constanța”, se specifică în anunț. În suma de cinci milioane de euro este inclus și TVA.
Firma Atlantida Grama SRL a fost înființată în anul 1992 și îi are ca asociați pe Nicușor Barbu cu 70% și Corina Aurora Barbu cu 30%. Ca și obiect de activitate societatea se ocupă cu – restaurante. În anul 2022 întreprinderea a raportat o cifră de afaceri de 3.178.987 de lei, un profit net de 1.192.313 de lei și un număr de 18 angajați.
Mihaela GIUGLEA




























După ce au luat terenul moca prin niste smecherii juridice romanesti, acum il vand. Si familia Barbu cand merg in afara, le plac parcurile mari si frumoase fara constructii in ele. La Constanta nu le place.