Demarat în anul 2017, proiectul „Înfiinţarea reţelei de distribuţiei de gaze naturale în oraşul Techirghiol” este în faza începerii lucrărilor de executare a primilor 10 kilometri de reţea în oraşul Techirghiol. Un poiect pe care atât administraţia locală cât mai ales locuitorii şi agenţii economici din Techirghiol îl aşteaptă de ani de zile.
A fost nevoie de trei ani pentru a putea finaliza tot ceea ce înseamnă documentaţie necesară acestui proiect, trei ani în care, angajaţii Primăriei Techirghiol au depus toate eforturile pentru ca documentaţia aferentă proiectului să fie impecabilă. Consilierii locali au aprobat de fiecare dată etapele procedurale din acest demers birocratic aşteptând cu nerăbdare momentul în care lucrările la reţeaua de distribuţie de gaze să fie demarate.
“Este un bun prilej să mulţumesc celor care ne-au sprijinit în această perioadă pentru a rezolva cât mai rapid partea legată de documentaţie. Consiliul Judeţean Constanţa, Prefectura Constanţa, Agenţia de Mediu, Oficiului de Cadastru, ANRE, ENEL, RAJA. Nu în ultimul rând, aş dori să mulţumesc senatorului Nicolae Moga, care a făcut toate demersurile astfel încât partea de legislaţie care ne-a permis să organizăm licitaţia, să fie adoptată cât mai repede. Când vine vorba despre interesul unei comunităţi nu trebuie să existe culoare politică, şi acest lucru a fost dovedit prin paşii care s-au făcut în acest proiect. De asemenea, trebuie să ştiţi că succesul acestui proiect nu este doar al meu, ci al tuturor celor care au contribuit, astfel încât, astăzi noi să putem vorbi despre ultima etapa în realizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale în Techirghiol. În final doresc să mulţumesc locuitorilor oraşului Techirghiol, pentru că au avut răbdare cu acest proiect, pe care mi l-am asumat în faţa lor în 2016, şi care acum este atât de aproape de realitate”, a declarant primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.
Proiectul are o valoare de peste 10,3 milioane de lei, fără TVA, din care contribuţia autorităţii locale este de peste 5,5 milioane de lei iar cea a concesionarului este de peste 4,8 milioane de lei, sume care nu includ TVA. Reţeaua de gaze din Techirghiol va avea peste 41 de kilometri. În prima etapă a acestui proiect vor fi realizaţi 10 kilometri de reţea, urmând ca în etapa a doua să fie realizată diferenţa până la cei 41 de kilometri.
L.M.


























