Judecătorii au aprobat cererea procurorilor de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a lui Stelian Alexe, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Bărbatul de 49 de ani ar fi înființat patru societăți comerciale, pe numele a trei persoane. Iar în perioada martie 2022 – noiembrie 2023, ar fi controlat în mod nemijlocit activitatea economică a societăților comerciale și ar fi obținut venituri, însă nu ar fi reținut și nu ar fi plătit contribuțiile către bugetul consolidat al statului, după care a abandonat activitatea firmelor, cu scopul de a lăsa obligațiile fiscale neachitate în sarcina respectivelor persoane. Prejudiciul cauzat este de 420.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au efectuat, joi, 23 mai a.c., șapte percheziții domiciliare în județul Constanța, la locuințele și birourile lui Alexe. Au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, două unități de calculator, trei telefoane mobile și 30.000 de lei.
Vineri, 24 mai a.c., bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
V.I.




























