După episodul „Metalul„, Primăria Constanţa anunţă că „toți copiii Constanței sunt așteptați să se antreneze în Complexul Sportiv Gheorghe Hagi”, unde, susţine administraţia locală, sunt „condiții moderne, la standarde europene, pentru micii fotbaliști”.
Primăria Municipiului Constanța precizează că terenul este în ultima fază de renovare şi că „a investit în lucrările de reamenajare aproximativ 200 de mii de euro”.
„A fost înlocuită nocturna, au fost recondiționați stâlpii suport, apoi s-a așternut covorul sintetic care a fost trasat. Au fost amplasate și două bănci noi de rezervă, iar acum mai avem de montat porțile de joc și tribuna pentru spectatori. În curând, toți copiii Constanței sunt așteptați să se antreneze aici, avem deja cereri de la cluburile F.C.FARUL, PERFORMER și METALUL care ne-au contactat și ne-au spus că vor să își desfășoare activitatea pe acest teren. Este cel mai frumos și cel mai mare teren sintetic din orașul Constanța, iar părinții au fost foarte bucuroși că își vor putea aduce copiii aici, într-un cadru frumos și sigur, la standarde moderne”, mai transmite Primăria Constanţa.
Imediat după acest comunicat postat de primărie pe Facebook, alături de un video şi de un interviu realizat de o angajată a primăriei cu directorul tehnic al Direcției Tehnic Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, reprezentanții Clubului Metalul au reacţionat, spunând că este o minciună că părinţii copiilor de la acest club ar fi contactat pe cineva şi ar fi depus cereri pentru „Complexul Sportiv Gheorghe Hagi”.
A.C.
Citeşte şi:



























