În Municipiul Mangalia întâlnim un muzeul ce are o poveste destul de amplă care datează încă de la finele anilor 1950, Muzeul de Arheologie Calaltis care a fost înființat cu sprijinul autorităților locale, în anul 1959, într-o cladire tip villae.
Muzeul de Arheologie Callatis expune descoperiri arheologice din Mangalia și împrejurimi (datând din preistorie și din perioada greco-romană): vase, amfore, recipiente de sticlă, tuburi de apeducte și canalizări, mozaicul unei încăperi de epocă elenistică, colecție numismatică, inventarul Mormântului cu papirus, statuete de Tanagra, basoreliefuri.
Cu un bogat patrimoniu arheologic din diferite perioade istorice (neolitică, greacă, romană, romano-bizantină), Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia devine un popas fascinant pentru turiștii iubitori de istorie și artă. Ești unul dintre aceștia?
Exponatele muzeului din Mangalia sunt valorificate într-un spațiu expozițional de circa 450mp, la care se adaugă un lapidarium amenajat în aer liber pe o suprafata de cca 1600mp. Cei care ajung acolo cu siguranță nu vor regretata deloc experiența și vor avea șansa de a se întoarce în timp, pentru doar câteva momente.
Instituția de cultură este situată pe Șoseaua Constanței nr. 20 din Municipiul Mangalia. Programul de vizitare, de luni până duminică între 9:00 – 19:00.



L.M.




























