29 iunie 1979. O zi pe care petroliștii din România o au marcată în calendar drept ziua în care a pornit Petromidia, cea mai mare rafinărie din țară, cu cea mai neobișnuită poziționare, la acea vreme, dar cu potențialul să devină un stindard al industriei din România. Ceea ce a și devenit, prin ambiție, reziliență și viziune.
Povestea și-a scris primul capitol în 1975, odată cu semnarea decretului de înființare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari, astăzi Petromidia. Atunci, Năvodariul era o localitate mică, impulsionată la acea vreme doar de USAS (Uzina de Superfosfat și Acid Sulfuric), fără perspective care să denote o extindere însemnată. Doar că, odată cu apariția rafinăriei, coroborată cu lucrările de la Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, localitatea a devenit un mic „El Dorado“ industrial, iar demografic, se apropia deja de 30.000 de locuitori.
Astăzi, orașul are peste 35.000 de suflete, multe dintre ele legate direct sau indirect de Petromidia. Oricine are pe cineva în familie, cunoaște pe cineva care lucrează în rafinărie, acest fapt fiind dovada clară a impactului pe care rafinăria îl are asupra localității. Unul dintre cei mai mari generatori direcți de locuri de muncă din țară, Petromidia a avut un drum aparte, presărat cu greutăți, dar și cu multe performanțe.
Expansiunea din perioada comunistă
Cunoscută de toți oamenii locului, a fost rostogolită o legendă, care spune că locul pe care a fost ridicată Petromidia a fost ales de Nicolae Ceaușescu, în urma unui survol cu elicopterul. Locația a fost considerată cea mai potrivită, fiind aproape de Marea Neagră, de o localitate cu potențial, dar și pentru că dictatorul nu dorea să distrugă un vast teren agricol aflat în apropiere.
Nu mai puțin de 37 de hectare de teren au fost scoase din mare, mlaștina a fost stabilizată, stuful a dispărut din toate zonele selectate. Timp de patru ani, între 1975 şi 1979, lucrările s-au derulat în ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinării care să se integreze în planul general de la acea vreme. Lucrările la combinat au durat 13 ani şi la ridicarea rafinăriei au pus umărul 5.000 – 6.000 de oameni, veniți din toată țara.
În iunie 1979 era pornită prima instalație: Distilarea Atmosferică. Treptat, în fluxul tehnologic au intrat tot mai multe instalații, inclusiv dezvoltarea din a doua jumătate a anului 1980, care a presupus construcția instalațiilor din petrochimie. De altfel, astăzi, Petromidia este unicul producător naţional de polietilene şi polipropilene.
Tumultoșii ani ‘90
În 1990, Combinatul Petrochimic Midia se transformă în SC Petromidia, cu acționar majoritar Fondul Proprietății de Stat (70% din acțiuni). Toată decada a fost presărată de momente aparte, cu privatizări eșuate, niveluri de producție scăzute și declinul competitivității pe o piață nouă, deschisă, pentru o rafinărie din România. Cu toate acestea, rafinăria a accesat un credit de 50 de milioane de dolari, prin care au fost modernizate instalațiile, un moment de cotitură care avea să cântărească greu în evoluția Petromidiei.
În cele din urmă, Petromidia s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind preluat, în anul 2000, de Grupul Rompetrol care, ulterior, a listat la Bursa de Valori București compania Rompetrol Rafinare, cea care operează și astăzi rafinăria.
Trecerea sub KazMunayGas
2007 este un alt an care a influențat parcursul rafinăriei. KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, achiziționează Grupul Rompetrol, care primește o nouă denumire, KMG International. Din acel punct, Petromidia începe un drum drept spre dezvoltarea activelor de producție.
Primul pas major: Pachetul 2012, prin care este crescută capacitatea de la 3,5, la 5 milioane de tone de materii prime procesate anual. Costurile, pe măsură: 380 de milioane de dolari dar, pe lângă modernizarea instalațiilor existente, au apărut Hidrocracarea Blândă (care a crescut simțitor randamentele diesel) și Noua Fabrică de Hidrogen, capabilă să producă hidrogen de puritate 99,99%, care ajută la înlăturarea sulfului în procesul de hidrofinare.
Kazahii construiesc și singurul terminal marin offshore din apele teritoriale românești, prin care compania aduce țiței cu ajutorul vapoarelor de mare tonaj. Până în prezent, prin acest terminal s-au descărcat nu mai puțin de 61 de milioane de tone de țiței, cel mai mult, bineînțeles, din țara Marii Stepe, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, parte din celebra Organizație a Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
An de an, investițiile au curs în Petromidia, procesele operaționale au fost automatizate, au fost implementate soluții prin care emisiile au scăzut constant, iar astăzi, unele instalații folosesc cele mai noi tehnologii în domeniu. Pentru toate acestea, a fost nevoie de bani, nu puțini, peste 1 miliard de dolari fiind investiți doar în rafinăria de la Năvodari.
Prezentul și viitorul rafinăriei
În ciuda fluctuațiilor evidente din piață, KMG International a făcut eforturi pentru menținerea la standarde ridicate a activelor principale de producție ‒ rafinăriile Petromidia și Vega, dar și singura divizie de petrochimie din România ‒, o dovadă de asumare a dezvoltării activitățiilor de rafinare și downstream, care mențin stabilitatea sectorului energetic, sprijină balanța de export a României și generează locuri de muncă, atât direct, cât și pe orizontală, în industriile conexe. Astăzi, pe platforma Petromidia activează zilnic circa 2.000 de angajați ai companiilor membre KMG International.
Petromidia este motorul întregului Grup KMGI, fără activitatea din Năvodari nefiind posibilă alimentarea stațiilor de carburanți sau funcționarea rafinăriei Vega din Ploiești. Iar ce rafinează oamenii din Petromidia nu se traduce doar în volume de produse, ci și într-o contribuție la bugetul de stat, deloc de neglijat – circa 1,5 miliarde de de dolari anual (taxe, accize și impozite) –, ceea ce face din companie al treilea cel mai mare contributor din economia românească.
Anul acesta, a avut loc și revizia generală, un proiect-mamut în care au fost investite circa 85 de milioane de dolari doar în proiectele de modernizare, iar Grupul KMGI urmărește noi oportunități de dezvoltare pe linie operațională, în sfera decarbonizării, dar și pe parte logistică.
Toate acestea vor fi posibile așa cum a fost posibilă și evoluția rafinăriei, din 1979 până astăzi: cu sprijinul oamenilor care fac, zi de zi, eforturile ca Petromidia să fie un etalon în industria românească. Operatorii de câmp, șefii de schimb, managerii de instalație, directorii de procese, top management-ul grupului, toți sunt parte din una dintre cele mai longevive povești din sectorul energetic românesc, despre care orice constănțean a auzit: Petromidia.
V.I.
