Locuitorii din cartierul Palazu Mare se luptă cu morile de vânt. Deși aceștia au făcut demersuri pentru a stopa fenomenul construirii de blocuri între cade, administrația locală continuă să elibereze avize, certificate și autorizații în acest sens. Bineînțeles, până când problema Planului Urbanistic Zonal nu va fi soluționată, Primăria va emite astfel de documentații.
Până la elaborarea unui PUZ care să reglementeze această problemă, așa cum își doresc cei carre locuiesc în această zonă, investitorii continuă să depună la instituțiile abilitate proiecte pentru construirea de blocuri între case.
Și omul de afaceri constănțean Stere Grameni are în plan să își mărească aici portofoliul investițiilor imobiliare din orașul de la malul mării. În acest sens, a obținut autorizație de construire pentru edificarea unui bloc cu trei etaje în cartierul Palazu Mare. Societatea prin care va edifica imobilul este Gramina Residences.
Primăria a eliberat Autorizația de construire nr. 953, pentru edificarea unui imobil P+2- 3E retras, cu funcțiunea de locuințe colective, împrejmuire teren și organizare de șantier. Valabilitatea documentului este de doi ani. Amplasamentul este situat pe strada Iuliu Maniu (De465/ 2) nr. 3 din oraș.
În anul 2022, beneficiarul a obținut certificatul de urbanism necesar. Prin Certificatul de urbanism nr. 2.504, Gramina Residences SRL, prin Stere Grameni, a cerut și obținut undă verde pentru continuarea pașilor privind construirea acestei clădiri.
Anul trecut a solicitat și acordul de mediu, de la instituția abilitată, pentru realizarea investiției. Iar Agenția pentru Protecția Mediului din Constanța a anunţat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire imobil P+2-3E retras, cu funcțiunea de locuințe colective, împrejmuire teren și organizare de șantier“, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, pe stada Iuliu Maniu. Informaţiile privind proiectul propus au putut fi consultate la sediul APM Constanța, din strada Unirii nr. 23, şi la sediul Gramina Residences SRL.
Gramina Residences SRL a fost înființată în data de 17 iulie 2018, având sediul pe strada Merișor nr. 46 din municipiul Constanța. Administrator este Stere Grameni, care este și asociat cu 60% din capitalul social, alături de Chirața Grameni, cu 40%. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2023 a fost de 211.500 de lei, pierderile de 88.643 de lei, iar datoriile, de 3.863.581 de lei, cu doi angajați.
Loredana MIHAI



























