După ce judecătorii Tribunalului Constanța au suspendat executarea actului administrativ (somație) emis de autoritățile locale în legătură cu desfășurarea festivalului Sunwaves, reprezentanții Primăriei Constanța și ai Direcției Generale Poliție Locală au declarat recurs împotriva soluției din data de 30 aprilie.
Autoritățile locale au descins, în aprilie, pe plaja unde urma să se desfășoare festivalul Sunwaves, la începutul acestei luni, ca urmare a unor nereguli constatate, legate de autorizații și avize. Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliție Locală – Serviciul disciplină în construcții și afișaj stradal a emis Somația nr. 93074/25.04.2025, care prevedea demolarea tuturor construcțiilor ce serveau desfășurării acestui festival și care nu ar fi avut avizele necesare.
Administratorul societății, Ioan Borzea, organizatorul festivalului, a cerut, în instanță, suspendarea acestea, într-un dosar, respectiv anularea ei, într-un alt dosar separat.
Acțiunea de suspendare a actului administrativ a fost înregistrată pe 28 aprilie, pe secția Contencios administrativ a Tribunalului Constanța, iar pe 30 aprilie, cu o zi înainte de debutul evenimentului, instanța a admis acțiunea și a suspendat somația, astfel încât festivalul s-a putut derula așa cum a fost programat.
„Admite cererea de suspendare formulată de către reclamanta SC SUNFEST SRL, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ – SERVICIUL DISCIPLINĂ ÎN CONSTRUCȚII ȘI AFIȘAJ STRADAL, astfel cum a fost precizată. Dispune suspendarea Somației de desființare nr. 93074/25.04.2025 emisă de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ – SERVICIUL DISCIPLINĂ ÎN CONSTRUCȚII ȘI AFIȘAJ STRADAL. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în data de 30.04.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței“, potrivit minutei instanței.
Așa cum era de așteptat, părțile care au pierdut pe fond, adică Primăria Constanța, prin primar, și Poliția Locală au declarat recurs acestei sentințe.
Urmează ca acesta să apară pe rolul Curții de Apel pentru judecare, deși, așa cum se știe, festivalul s-a terminat.
Referitor la cererea de anulare a somației din data de 25 aprilie, aceasta va fi judecată în iunie.
Daniel ALBU




























De ce tot ce este frumos si bun in Romania este calcat in picioare si distrus??!!
OOO , a castigat cineva un proces cu pruimaria si cu gardienii pudici(pulitia locala).Bine , macar au intarziat si si-au facut treab. Dar ce juristi are primaria care fac recurs cand ttoul e terminat deja? Vor sa-si demonstreze incompetenta? E demonstrat deja.
Bravo Constanta! Un oras care traieste din turism si care at trebui sa sprijine festivalurile care atrag turisti si bani, LE ARE, si le fugareste…
Sunt mai importante sezlongurile decat Neversea-ul, nu? Inchirierea plajei pentru operatorul de… sezlonguri aduce mai multi bani in economia orasului decat Neversea-ul, nu?
Acum si Sunwaves-ul va sta in gat!
Mai ramane de fugarit si Beach Please, dar inca nu e tarziu sa gasiti ceva. Si uite asa ramaneti cu niste plaje largite exagerat, care arata oricum numai atractiv nu, pe care o sa fie sezlonguri cu miile dar vor ramane goale ca turistii se duc la Bulgari unde nu au de mers din apa 10 min prin desert daca vor sa-si ia o bere sau o inghetata!
Mult succes!