Termenul „fiul/fiica lui Natural“ poate fi găsit în mai multe situații ce țin de documentele de stare civilă. În domeniul juridic, pe rolul instanțelor de judecată, la identificarea persoanelor implicate în procese penale acest termen este destul de des întâlnit. Ce înseamnă? Că respectiva persoană nu are un tată care l-a recunoscut în acte. De unde termenul? Se pare că originea juridică este una veche.
Termenul „Natural“, folosit pentru copiii fără tată trecut în certificat, își are originea juridică în Decretul nr. 130/1949, privind condițiunea copilului natural.
Acesta introduce expresia „copil natural“, adică născut în afara căsătoriei.
Mai exact, Decretul nr. 130 din 1 aprilie 1949, privind reglementarea condiţiunii juridice a copilului natural, emis de Marea Adunare Națională și publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 2 aprilie 1949, începe cu Art. 1, care se referă la: „Copilul natural are aceeaşi situaţie legală ca şi aceea a unui copil legitim, faţă de mama şi rudele acesteia“.
La Articolul 2 este menționat că, „odată cu înscrierea naşterii sau după aceasta, tatăl copilului natural îl poate recunoaşte prin declaraţiunea făcută ofiţerului Stării Civile. În lipsa unei asemenea declaraţii, recunoaşterea poate fi făcută prin înscris autentic sau în formă testamentară. Minorii pot recunoaşte singuri pe copiii lor naturali, dacă în fapt au discernământ la epoca recunoaşterii. Dacă tatăl este interzis sau moare în interval de trei ani de la naşterea copilului, acesta poate fi recunoscut de bunicul dinspre tată. În cazul recunoaşterii prin înscris autentic, o copie de pe aceasta se va trimite, din oficiu, ofiţerului Stării Civile unde este înscrisă naşterea, pentru a se face menţiune pe actul de naştere“, potrivit documentului de la acea vreme, care încă poate fi regăsit pe legislatie.just.ro.
În practica actuală, termenul s-a păstrat sub o formă prescurtată, astfel încât copilul înscris fără tată este deseori menționat formal ca „fiul/fiica lui Natural“.
Pentru cei mai mulți dintre noi, prezența tatălui în acte pare un lucru firesc. Pentru alții, însă, e un subiect greu de digerat sau chiar o povară administrativă.
În România, atunci când bărbatul nu dorește să-și asume paternitatea, copilul va apărea în certificatele oficiale doar cu mama trecută, iar în dreptul tatălui, nimic.
Însă, dacă mama știe cine este tatăl copilului, dar acesta refuză să-l recunoască voluntar, mama are dreptul legal să inițieze o acțiune în stabilirea paternității, prin instanță. Acest proces este reglementat de Codul civil român.
Liliana BELCIUG



























