E oficial. Începe judecata în cazul lui Neculai Mitrea, zis „Șacalu“, din Năvodari, în dosarul în care este acuzat de trafic de persoane și proxenetism. Vorbim despre același individ trimis în judecată și în cazul celor două crime de pe litoral, de anul trecut.
După ce a fost deferit justiției pentru uciderea a două femei, fapte descoperite anul trecut, Neculai Mitrea, cunoscut sub porecla „Șacalu“, a intrat în atenția anchetatorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și pentru alte fapte descoperite în urma anchetei pentru omor.
Astfel, acesta, împreună cu un alt individ, sunt cercetați pentru trafic de persoane, proxenetism, tâlhărie și operațiuni financiare frauduloase.
După finalizarea urmăririi penale, Neculai Mitrea și Claudiu Ion (cel de-al doilea inculpat – n.r.) au fost trimiși în judecată în data de 18 septembrie a.c., la Tribunalul Tulcea.
Următoarea etapă a fost verificarea legalității trimiterii în judecată și a rechizitoriului de către un judecător de cameră preliminară, potrivit legii. Astfel, în luna octombrie a venit și soluția din Camera de consiliu.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 141/D/P/2021 al DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, prin care au fost trimiși în judecată inculpații: – Mitrea Neculai (zis «Șacalu» – n.r.), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tâlhărie calificată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos; – Ion Claudiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, proxenetism și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu din 24 octombrie 2025“, potrivit soluției judecătorului din Camera preliminară.
Cei doi inculpați au avut la dispoziție trei zile din momentul comunicării să depună contestație, pentru a fi judecată la Curtea de Apel, însă, din câte se pare, nu au uzat de acest drept.
În acest caz, dosarul merge mai departe, în faza de judecată, la Tribunalul Constanța, unde a fost stabilit, deja, primul termen, în data de 20 ianuarie 2026.
Despre cele două crime
Amintim că în primul dosar deschis pe numele lui Neculai Mitrea este vorba despre două tinere care și-au găsit sfârșitul la Constanța, pe litoral. Ofereau servicii sexuale și își făceau reclamă pe Internet. Așa au intrat în atenția „Șacalului“ din Năvodari, care le-a ucis. Pe Delia Avram, din Tulcea, a omorât-o pe 2 iulie 2024, într-un apartament din Mamaia Nord, acolo unde a lăsat cadavrul, cu aerul condiționat pornit. Oamenii legii l-au găsit pe 15 iulie și au continuat cercetările. Apoi, pe 27 august a ucis-o și pe Iana Denisa Vădean, din Timișoara, în apartamentul concubinei lui, Elena Radu, din Năvodari.
Când a ucis-o era singur, însă, apoi, cadavrul a fost ținut două zile acolo, alături de cei patru copii minori ai concubinei lui. Băiatul cel mare, de 15 ani, chiar a ajutat la aruncarea lui și la ștergerea urmelor. Trupul neînsuflețit a fost găsit între Sinoe și Mihai Viteazu, devorat de animale sălbatice, pe 4 septembrie 2024.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să-și petreacă cel puțin 25 de ani în spatele gratiilor, asta dacă nu va primi detențiune pe viață. Însă, așa cum se știe, detențiunea pe viață echivalează tot cu aproximativ 25 de ani de închisoare, întrucât nu a existat niciun condamnat în România care să fi stat toată viața în închisoare.
Daniel ALBU




























