Cazurile de omor se judecă cu grave consecințe pentru părțile civile, nu doar din perspectiva pedepsei pentru făptuitor, ci și din perspectiva reparării prejudiciului moral și material suferit de familiile victimelor. De cele mai multe ori, rudele sau soțul/soția persoanei decedate se îndreaptă împotriva inculpatului cu pretenții civile, prin care speră să fie acoperite o serie de cheltuieli (de exemplu cheltuieli de înmormântare, cheltuieli pentru traiul zilnic, mai ales în cazul în care victima era singurul care întreținea familia, plus alte daune materiale), dar și cu daune morale, pentru suferința pricinuită de pierderea persoanei respective.
Însă ce se întâmplă atunci când persoana condamnată nu are bunuri sau venituri — și astfel nu poate plăti despăgubirile civile stabilite de instanță?
Titlu executoriu, dar fără bunuri
Întrucât în județul Constanța a avut loc, în urmă cu 8 ani, un astfel de omor, o crimă teribilă, iar inculpații nu dețineau bunuri pe numele lor, s-a ridicat această întrebare: familia victimei cum poate fi compensată, mai ales că defunctul avea și un copil minor în întreținere?
Pentru a primi răspuns l-am consultat pe avocatul Eduard Nicolae Niță din Baroul Constanța.
”Potrivit Codului de procedură civilă dar și penal, hotărârile prin care se acordă despăgubiri civile într-un proces penal sunt titluri executorii. Asta înseamnă că partea civilă poate solicita executarea silită prin executor judecătoresc: urmărirea bunurilor mobile și imobile, poprirea veniturilor sau orice alte mijloace legale de recuperare a sumei datorate.
Problema principală apare însă în situația în care inculpatul este insolvent, fie nu deține bunuri urmăribile, fie nu are venituri sau acestea sunt prea mici pentru a acoperi despăgubirile. În practică, aceste condiții fac ca executarea să rămână adesea fără rezultat, chiar dacă dreptul la despăgubiri rămâne valabil pe hârtie”, ne-a precizat avocatul Eduard Nicolae Niță
Intervenția Statului prin compensația financiară acordată victimelor
”Pentru a soluționa tocmai această situație de ineficiență practică, legislația română prevede un mecanism special: compensația financiară din partea statului, reglementată de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor. Aceasta se acordă în cazul infracțiunilor violente — inclusiv tentativa sau omorul — atunci când persoana vătămată nu poate obține reparația integrală din partea făptuitorului”, ne-a mai precizat avocatul.
Cine poate solicita compensația?
Potrivit normativului indicat, compensația financiară se acordă la cerere, conform legii, victimelor care:
- au fost persoane direct afectate de infracțiuni violente precum tentativa de omor sau omor;
- sunt soții, copii sau persoane aflate în întreținerea persoanei decedate ca urmare a unei astfel de infracțiuni;
- au notificat organele de urmărire penală în termenul legal și
- nu au obținut repararea integrală a prejudiciului de la făptuitor sau dintr-o asigurare.
- Legea prevede că această cerere trebuie depusă la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima. Instanța desemnează o comisie specială, formată din judecători, care analizează cererea.
Așa cum arătam mai sus, prin această compensație Statul poate acoperi prejudicii precum: cheltuieli medicale și de spitalizare, cheltuieli de înmormântare, pierderi materiale provocate de infracțiune sau chiar pierderea câștigurilor de care victima a fost lipsită din cauza infracțiunii.
Compensația este limitată de lege la o sumă echivalentă cu maximum 10 salarii de bază minime brute pe țară pentru prejudiciile materiale, adaptată la anul în care se depune cererea. Sumele deja achitate de făptuitor ca despăgubiri civile sau obținute prin asigurare sunt deduse din compensația datorată de stat.
Pasul următor: subrogarea statului
Un aspect important este că, după ce statul plătește compensația victimelor, el poate prelua drepturile victimei față de făptuitor pentru a încerca recuperarea sumelor plătite. Această prevedere permite statului să caute ulterior bunuri sau venituri ale condamnatului, în numele victimei, fără ca aceasta să mai fie direct implicată în acțiuni singure.
Ca o concluzie, în atenția persoanelor interesate, dacă un condamnat pentru omor nu are bunuri nu înseamnă că victima sau persoanele apropiate rămân fără nicio soluție. Deși executarea silită poate fi ineficientă în practică, Legea 211/2004 oferă un mecanism legal prin care statul poate acorda compensații financiare pentru prejudicii cauzate de infracțiuni violente, protejând astfel drepturile victimelor și reducând dependența exclusivă de capacitatea financiară a făptuitorului.
Daniel ALBU
