Se întâmplă multe în întreaga lume. Este o agitație nebună, cu dorințe de prea-mărire ale unora, cu teritorii care consideră că li se cuvin. Sau, mai aproape de noi, cu un război despre care îl credem că ne secătuiește de resurse, cu taxe mai mari, care ne scot din ritmul de zi cu zi anterior…
Spectatori, pe margine, suntem toți. Și toți ne dăm cu părerea! Unii – în cercurile noastre restrânse, poate și în public, ca analize mai mult sau mai puțin pertinente, poate că avem niscai școală și înțelegem niște lucruri sau poate pentru că… avem TikTok! Măi, și dacă avem TikTok, le știm pe toate sau credem că putem comenta orice, oricând, cu sau fără școală, cu sau fără informații serioase, din mai multe surse, la îndemână. E limpede: lucrurile stau cum credem noi, doar pentru că am citit undeva sau a zis cineva ceva care se pliază pe ceea ce ne convine nouă. Am mistificat democrația asta într-o gâlceavă continuă a transmisiunilor live despre oricine și orice… Am șters regulile de bun simț și reinterpretăm legile după cum ni se pare că e bine sau ne favorizează interesele. Cam despre asta e vorba, azi, când mă uit la avalanșa de indivizi deveniți “influenceri” pe rețele sociale (sau de socializare, cum li se mai zice). Vai! Câtă dreptate avea Umberto Eco atunci când zicea – și cred că nimeni, niciodată, nu va reuși să egaleze maniera acestuia de a descrie ce se petrece: „Rețelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel”. Poate că ceva apropiat de asta am mai întâlnit la vorbe din popor, precum: “înainte de rețelele sociale, te știa doar familia cât ești de prost, acum semnalizezi să te vadă tot poporul”. Oricât de rău și urât ar suna, da!, constatăm că există o mare masă de imbecili care își revarsă pe TikTok și nu numai toate aberațiile posibile și imposibile, își găsesc și adepți și reușesc, cumva, să ducă la și mai multă îndobitocire. De la libertatea de exprimare și posibilitatea de a dezvălui nereguli, probleme, de a atrage oameni de bună credință în apărarea justiției, dreptății, am ajuns în ipostaza de a vedea încălcări flagrante ale drepturilor celorlalți la imagine, demnitate, prestigiu. Sunt o grămadă de oameni care nu pricep sau se fac că nu pricep, au uitat de bunul simț, au uitat să fie oameni cu cei 7 ani de acasă. Nu poți să ieși pe TikTok și să evaluezi orice, pe oricine, dacă nu ai minime cunoștințe, dacă nu ai o pregătire într-un domeniu X sau Y. Nu poți să arunci cu ocară în legătură cu orice și oricine doar pentru că, orbit de frustrări și neîmpliniri personale, vezi la celălalt ceva ce el are și tu nu ai. Nu poți, efectiv nu poți!, să uiți că ai avut bunici care ți-au vorbit despre iubirea de semeni, despre simțul dreptății, dar fără a-l nedreptăți pe celălalt.
În continuare, nu știu cum am putea “repara”… De fapt, nu știu cât va dura să ne facem bine și dacă intelectualii au vreun plan sau continuă să rămână acolo, în turnurile lor de fildeș, cu nasurile pe sus, prea mari, prea buni, prea… prea… ca să se implice în vreun proces de vindecare.
Alexandra CUCU
