Un scandal între vecini a ajuns în instanță, Nicolae M. având calitatea de inculpat și acuzat că și-a agresat vecinul. Dosarul a ajuns la Judecătoria Medgidia, însă judecătorii au demontat toate probele și au ajuns la achitare.
În rechizitoriu s-a reținut că, în data de 19.06.2022, în jurul orei 21.20, lucrătorii de poliție au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 de către o femeie cu privire la faptul că soțul său pe fondul unor conflicte mai vechi, a fost agresat fizic de către numitul Nicolae M., fiind lovit în zona capului cu un obiect dur.
Deplasându-se la fața locului, respectiv în sat Nisipari, organele de poliție au constatat că cele sesizate de către apelantă se confirmă, respectiv că un bărbat, pe fondul unor conflicte mai vechi, fusese lovit cu o piatră în zona capului de către numitul Nicolae M.
Potrivit certificatului medico legal, emis la data de 9.08.2022, s-a stabilit că leziunile traumatice suferite de persoana vătămată au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, pot data din data de 19.06.2022 și necesită pentru vindecare circa 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Test poligraf și audieri: cine a aruncat, de fapt, cu piatra
Instanţa a avut în vedere că inculpatul a declarat, în tot cursul procesului penal, că nu l-a lovit pe vecinul său.
În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat: “Precizez faptul că eu nu l-am agresat fizic pe numitul …, deoarece îmi este frică de acesta, el fiind împreună cu cei doi fii ai săi și fizic fiind mai voluminos ca mine. Nu știu cum s-a lovit numitul … în zona capului, dar l-am văzut și eu că avea sânge în zona capului, ocazie pentru care m-am speriat și am fugit în curte”.
În faţa instanţei de judecată acesta a declarat următoarele “Persoana vătămată a ieşit cu o ţeavă din fier, m-a trântit jos în faţa casei mele, a ieșit concubina mea din curte cu o nuia cu care 1-a lovit pe spate. Acesta a urmărit-o înapoi în curte, iar concubina mea a luat 2 pietre şi a aruncat spre dânsul. Eu l-am văzut ieșind din curte cu capul spart. Nu înteleg de ce mă acuză pe mine ca l-am lovit pentru că nu am făcut asa ceva, doar ne-am înjurat reciproc”.
Instanţa a avut în vedere şi concluziile raportului de constatare criminalistică din care rezultă că inculpatul, cu acordul său, a fost supus testului poligraf.
A fost întrebat dacă l-a lovit pe vecinul său, dacă a minţit în declaraţiile date la poliţie, răspunsurile inculpatului a fost „nu” și nu au produs note specifice comportamentului simulat.
”Schimbările de declarații, răspunsurile evazive, neconcordanța între situația de fapt reținută de către Ministerul Public și coroborările dintre depozițiile de martori și relatările persoanei vătămate sunt chestiuni ce slăbesc claritatea și eficiența acuzației penale, oferind un dubiu ce profită inculpatului.
Certificatul medico legal emis în cauză vine să confirme existenţa unor agresiuni comise în data de 19.06.2022 asupra părţii vătămate, fără a putea proba că inculpatul … este cel care le-au produs, pentru a se putea dispune o soluţie de condamnare a acestuia.
Pentru aceste motive, instanța constată că în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite”, potrivit instanței.
Astfel, magistrații Judecătoriei Medgidia l-au achitat.
Decizia nu este definitivă, iar apelul se va judeca la Curtea de Apel Constanța pe 26.03.2026.
Liliana BELCIUG


























