În urmă cu 47 de ani, mai exact pe 14 aprilie 1979, au început lucrările de amenajare a terenului pentru șantierul Unității 1 CNE Cernavodă – un moment-cheie în istoria energiei nucleare din România.
După finalizarea studiului de amplasament din 1976, acest pas a deschis drumul către realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte energetice ale țării. Lucrările de pregătire a amplasamentului au fost urmate rapid de etape decisive pentru viitorul centralei, precum, pe 11 mai 1979, intrarea în vigoare a contractelor cu AECL Canada (Atomic Energy of Canada Ltd.), prin care România preia licența pentru tehnologia CANDU, alături de proiectarea și achiziția echipamentelor nucleare pentru Unitatea 1.
Aceste momente au precedat turnarea primului beton la prima lamelă a subradierului clădirii reactorului 1, în septembrie 1980, și au pus bazele unui proiect strategic care avea să contribuie decisiv la securitatea energetică a României.
Unitatea 1 CNE Cernavodă rămâne o parte esențială a unui sistem energetic național sigur, stabil și curat pentru generațiile de mâine.
Proiectul de Retehnologizare a Unității 1 va asigura operarea în siguranță și în condiții de eficiență economică a acesteia, încă 30 ani, începând cu 2030:
- 5 milioane MWh/an energie curată, sigură, stabilă și accesibilă;
- 5 milioane tone CO₂ evitate/an;
- crearea și menținerea locurilor de muncă pentru următorii 30 ani;
- dezvoltarea expertizei și creșterea numărului de specialiști dedicați proiectului;
- conservarea lanțului furnizorilor de produse și servicii în conformitate cu standardele de calitate specifice industriei nucleare.
Proiectul se afla în faza a doua – cea de pregătire a implementării, focusul actual fiind desfășurarea lucrărilor la infrastructură necesară proiectului.
A.C.
Citește și:
Salarii de top la stat! Cât câștigă angajații Nuclearelectrica și ce beneficii primesc?




























